Bani de la fondul Naţiunilor Unite pentru reabilitarea unor blocuri din municipiul Vulcan

consiliu vulcan1Începutul lunii august a adus alte noi veşti bune pentru vulcăneni, în urma unor decizii adoptate de Consiliul local în cadrul unei şedinţe extraordinare.

 

Suntem în măsură să vă informăm că o primă hotărâre aprobă cei 47.000 lei acordaţi de Națiunile Unite administraţiei locale din municipiul Vulcan, în cadrul programului UNDP, de care beneficiază încă alte 5 localități din România, respectiv Vulcan, Petrila, Petroşani, Călan, Craiova și Calafat. Potrivit primarului Gheorghe Ile, graţie celor 47.000 lei, acordaţi sub formă de grant, vor fi executate lucrări de izolare termică şi reabilitare estetică a unui număr de 7 obiective din Vulcan, după cum urmează: cantina socială, cele 4 grădinițe care funcţionează pe raza Vulcanului, Centrul “Șansa” și sala de sport.