Noi oportunităţi de finanţare europeană şi la Vulcan

ile la birouPrimarul Municipiului Vulcan – Gheorghe Ile, secondat de șeful biroului pentru finanțări internaționale al Primăriei – Monica Munteanu, a participat zilele trecute la o întâlnire cu Directorul Agenției de Dezvoltare Regională – Vest – Sorin Maxim, care a avut ca scop discutarea principalelor direcții de dezvoltare locală care pot fi susținute în perioada de finanțare 2014-2020 cu fonduri europene.

Potrivit declaraţiilor făcute de primarul municipiului Vulcan, cele mai importante direcții de dezvoltare ale acestei localităţi, care se pot înscrie în zona de proiectare și finanțare, conform rigorilor impuse prin axele de finanțare, sunt: investiţiile în sănătate, investiţiile în dezvoltarea învăţăntului preşcolar, investiiile în reabilitarea blocurilor de lcuinţe, revitalizarea spaţiilor industriale, modernizarea reţelelor de trasport local, etc.

Pornind de la aceste direcții de dezvoltare, administrația publică locală de la Vulcan elaborează în aceste zile noua Strategie de Dezvoltare Locală pentru perioada 2014 – 2020. Documentul este unul esenţial, el stând la baza susţinerii proiectelor comunităţii locale în vederea obţinerii finanţărilor europene nerambursabile necesare pentru implementarea lor.

La Vulcan, se are în vedere realizarea de proiecte în toate domeniile de interes pentru care se poate aplica în noul program european POR 2014-2020. Astfel, în domenul investițiilor în sănătate, Primăria Vulcan intenţionează să apluce pentru un proiect care vizează reabilitarea Ambulatoriului de la spital și dotarea acestuia cu echipamente medicale moderne, precum şi pentru un alt proiect care are în vedere reabilitarea termică a clădirii spitalului. În ceea ce priveşte investițiile în învățământul preșcolar, autorităţile de la Vulcan vizează reabilitarea tuturor grădinițelor existente pe raza oraşului, dar şi construirea unei noi unităţi de grădiniță, pe amplasamentul deja aprobat lângă Şcoala generală nr.5. “Această investiţie a fost prevăzută în planurile de acţiune ale Primăriei Vulcan alături de modernizarea tuturor instituţiilor de învăţământ, însă sectorul învățământul preșcolar nu a fost eligibil pentru perioada de finanțare 2007-2013. Acest lucru a impus demararea tuturor  demersurilor necesare pentru cuprinderea acestora în noua perioadă de finanțare. De altfel, modernizarea integrală a sistemului de învăţământ din municipiul Vulcan constituie unul dintre cele mai importante obiective ale mandatului meu”, spune Gheorghe Ile.

Probabil cele mai aşteptate fonduri europene pentru investiţii sunt şi la Vulcan cele care vizează reabilitarea blocurilor de locuinţe. După întâlnirea cu directorul ADR Vest, primarul Ile sune că, în această direcţie, normativele europene impun o condiție esențială: trebuie consituite Asociații de proprietari pentru blocuri cu minim 4 etaje şi o cofinanțare de 20% din partea proprietarilor pentru ca proiectele să fie acceptate la finanţare pe fonduri nerambursabile.

Dincolo de aceste proiecte, în atenţia autorităţilor de la Vulcan se află şi alte teme de interes legate de revitalizarea unor terenuri industriale sau neutilizate, de construcţia liniei de troleibuze ecologice Green Line, de continuarea iluminatului public ecologic etc.