Fără punct, dar de la capăt !

EXCLUSIV-pe-albastruEditorial de Tiberiu VINŢAN

 

Vremurile pe care le trăim sunt marcate de o perpetuă schimbare. Totul, în jurul nostru, evoluează şi incumbă necesitatea de a fi în pas cu evoluţia pentru a rămâne un “jucător” care contează pe o piaţă exagerat de aglomerată.

Deşi se încăpăţânează să fie contra curentului schimbării, mass-media nu are nici ea o altă soluţie decât adaptarea la schimbare şi însăşi propria sa schimbare. Acesta este motivul pentru care, după o pauză de “re-branding”, Grupul de presă Exclusiv revine, de azi, în piaţa media regională (atât în print, cât şi în on-line) cu publicaţia care a consacrat echipa noastră: “Exclusiv”.

Odată cu acest să-i spunem totuşi nou început, ne despărţim de proiectul ziarului “Afaceri în Valea Jiului”  (care rămâne însă activ pe Internet) şi reluăm tradiţia ziarului “Exclusiv”.

În ciuda schimbării de formă, rămânem însă fideli conţinutului publicaţiilor noastre şi, mai ales, modului serios, echidistant şi profesionist de abordare şi prezentare a subiectelor de interes pentru cititorii a căror încredere am dobândit-o în cei aproape 16 ani de activitate, având convingerea că numărul acestora va fi – graţie şi readaptării noastre la ceea ce înseamnă de pe acum “new media” – din ce în ce mai mare.