Importul de cărbune, singura soluţie viabilă pentru a asigura căldura în casele oamenilor din Valea Jiului

HPIM0717.JPG

Situaţia CEH este una îngrijorătoare pentru abonaţii casnici şi pentru instituţiile care sunt racordate exclusiv la sistemul de termoficare centralizat din localităţile Văii Jiului. În acest sens, după ce a primit o prezentare a situaţiei actuale şi a perspectivelor de aprovizionare cu cărbune din cadrul sucursalelor miniere din Valea Jiului pentru lunile care urmează, primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob Ridzi a constat că există un risc major ca, la iarnă, caloriferele instituţiilor publice şi ale abonaţilor din Petroşani să nu se încălzească.

tiberiu iacob ridzi„Din situaţia pe care am primit-o din partea domnului director Vişan de la Termocentrala Paroşeni este cât se poate de evident faptul că stocurile de cărbune pentru iarna acestui an sunt imposibil de realizat din sursele de cărbune ale Complexului Energetic Hunedoara. Situaţia este similară şi la termocentrala Mintia, drept pentru care voi avea o întâlnire cu domnul primar Mărginean şi, împreun, vom sesiza Guvernul României asupra acestei situaţii”, a declarat primarul Tiberiu Iacob Ridzi.

În condiţiile în care experienţa de până acum şi lipsa de investiţii în sectorul minier fac imposibilă acoperirea necsearului de cărbune doar din resursele proprii ale minelor CEH, singura soluţie pentru acoperirea stocurilor pentru iarna anului 2015 este importul. O astfel de decizie nsă trebuie asumată de Guvern, pentru că la nivelul CEH nimeni nu vrea să-şi mai asume o astfel d  responsabilitate după ce fostul contract de achiziţie de cărbune energetic din import este acum cercetat de procurorii DNA.

În măsura în care stocul de cărbune nu va fi asugurat în următoarele două luni, funcţionarea termocentralelor de la Paroşeni şi Mintia în iarna acestui an este incertă, iar singura soluţie pentru abonaţii sistemului centralizat de termoficare este găsirea unei soluţii alternative de încălzire.