Sindicaliştii din învăţământ cer depolitizarea conducerii şcolilor

simion hancescu fsliÎn perioada 5-12 august, au fost depuse la sediile inspectoratelor școlare teritoriale dosarele candidaților care doresc să ocupe funcția de director sau director adjunct în învățământul preuniversitar. În data de 19 august, s-au desfășurat ședințe ale consiliilor de administrație în care au fost discutate propunerile de detașare în funcție.

Concursul propriu-zis urmează a se desfășura în luna octombrie, conform promisiunilor celor din minister, când se speră și definitivarea noii legi a educației.

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) cere Ministerului Educației și Cercetării Științifice ca acest concurs să fie organizat într-un mod la fel de transparent precum cele anterioare, pentru inspectori școlari. ”Până la toamnă, când începe concursul pentru ocuparea funcțiilor de directori pentru unitățile de învățământ, trebuie să fie schimbată metodologia. Componența comisiilor de concurs trebuie gândită astfel încât vocea școlii să primeze, nu cea a partidelor sau a altora interesați”, a declarat Simion Hancescu, președinte FSLI.

Creșterea profesionalismului la nivelul structurilor de conducere din învățământul românesc nu este doar o doleanță a celor implicați direct (cadre didactice): aceasta reprezintă o obligație morală față de milioanele de beneficiari ai sistemului educațional– elevii și părinții.