Strategia de Dezvoltare a municipiului Vulcan a fost lansată în dezbatere publică

primaria vulcanAutorităţile locale din municipiul Vulcan au lansat astăzi în dezbatere publică proiectul noii Strategii de Dezvoltare Locală pentru perioada 2015-2020. Actualizarea acestui document de bază al administrației publice locale din Vulcan se află  pe masa de lucru a echipei primăriei, angrenată în adaptarea lui  în consonanță cu etapa de dezvoltare 2014 – 2020, armonizată și cu axele de finanțare europene.

Strategia actualizată va intra în dezbatere publică timp de o lună și va deveni document oficial, aprobat de Consiliul Local după încheierea acestei etape obligatorii de consultare a cetățenilor. În actualizarea acesteia s-a ținut cont de toate obiectivele de dezvoltare și modernizare a localității în ansamblu așa cum reiese și din Cuvântul introductiv al primarului Gheorghe ILE, pe care vi-l prezentăm în continuare:

ile la birouÎn calitate de Primar al Municipiului Vulcan și în colaborare cu membrii Consiliului Local vin în fața cetățenilor comunității
noastre pentru prezentarea Strategiei de Dezvoltare a Municipiului Vulcan aferentă intervalului 2014 – 2020. Este documentul de bază al administrației locale, supus unor completări și îmbunătățiri periodice care adaptează agenda noastră de activități, în funcție de evoluțiile economice și sociale ale fiecărui an și de posibilitățile de finanțare create de aceste evoluții. Fiecare obiectiv cuprins în această
Strategie poate fi îndeplinit prin dezvoltarea şi modernizarea administraţiei locale, identificarea și valorificarea tuturor resurselor locale pentru atragerea de finanţări şi construirea de parteneriate solide cu:

– autorităţile publice judeţene, regionale, naţionale şi europene;

– mediul de afaceri – întreprinzătorii locali și investitorii interni sau externi;

– societatea civilă;

– grupurile de cetățeni ai comunității noastre.

Succesul implementării proiectelor noastre de dezvoltare se bazează pe toate aceste elemente și în acest sens facem permanent toate demersurile menținerii și întăririi acestor legături absolut necesare evoluției comunității Vulcanului.

Mulţumesc colectivului din Primăria municipiului Vulcan, cetăţenilor, tuturor partenerilor din mediul public şi privat pentru implicarea activă în derularea procesului de planificare strategică şi pentru sprijinul pe care s-au angajat să îl ofere în vederea implementării măsurilor care vor asigura o dezvoltare durabilă a municipiului Vulcan. Mulțumesc tuturor cetățenilor ale căror propuneri, opinii, idei legate de dezvoltarea și modernizarea Vulcanului se regăsesc în acest document.

Am convingerea că obiectivele și planul de acțiuni cuprinse în acest document au susținerea necesară la toate nivelele pentru a putea fi îndeplinite până la încheierea perioadei de programare 2020. Tot ceea ce urmărim să realizăm în municipiul Vulcan reprezintă fundamentul vieții  generaţiilor viitoare. „Generaţiile se înlocuiesc şi, asemenea alergătorilor , îşi trec din mână în mână torţa vieţii.” – sunt cuvintele pline de înțelepciune ale filosofului și poetului latin Titus Lucretius. Toate proiectele pe care le propunem cetățenilor noștri sunt în fapt expresia dorințelor lor îngemănate cu viziunea echipei legislative și a celei executive din Primărie în ceea ce reprezintă evoluția urbană, civică a Vulcanului.

Rostul acestui document este să ne amintească periodic un lucru esențial: că ne-am asumat să dăm împreună oamenilor acestei comunități ceea ce merită. Un municipiu în care viața să se poată desfășura într-o atmosferă care să ne permită tuturor să ne mândrim că suntem vulcăneni.

Cei care doresc să lectureze şi să aducă îmbunătăţiri Strategiei de Dezvoltare Locală a municipiului Vulcan, pot consulta documentul pe pagina de Internet a Primăriei municipiului Vulcan – www.e-vulcan.ro – şi tot aici pot face recomandări şi sugestii de îmbunătăţire/completare a acestuia.