Pe 2 septembrie, acces gratuit in situl de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa

sarmisegetuza ulpiaConsiliul Judeţean Hunedoara, Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva și Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei Cluj-Napoca, în colaborare cu Primăria Comunei Sarmizegetusa, organizează Ziua porţilor deschise în cadrul sitului arheologic de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Evenimentul va avea loc miercuri, 2 septembrie 2015, începând cu ora 10.00.

Tot cu această ocazie va avea loc și o vizită de documentare a unei delegații din Serbia, Croația și Bulgaria, implicate în derularea proiectului „Ruta împăraților romani”. Acesta este, după cum se cunoaște deja, unul dintre proiectele în care Muzeul Civilizației Dacice și Romane este implicat împreună cu mai mulți parteneri externi. În luna mai a acestui an, demersul instituției noastre și al partenerilor a primit o recunoaștere oficială din partea Consiliului Europei, „Ruta împăraților romani” fiind certificată ca rută culturală europeană. Liderul proiectului este Centrul Dunărean de Competenţe Belgrad, iar în cadrul său sunt angrenați reprezentanții celor 20 de situri arheologice din Serbia, România, Croația și Bulgaria, scopul său inițial fiind acela de a crește competitivitatea acestui așa-numit produs turistic transnațional. În cadrul derulării proiectului, pe lângă alte obiective, sunt prevăzute și asemenea vizite de documentare atât pentru reprezentanții siturilor incluse în rută, cât și pentru jurnaliști și agenții de turism.

Delegația care va vizita Ulpia Traiana Sarmizegetusa în data de 2 septembrie (în cadrul proiectului din România mai sunt incluse siturile de la Adamclisi, Histria, Apulum și Roșia Montană), este compusă din Milos Gajic, consilier în cadrul Ministerului Culturii și Comunicării, Departamentul pentru patrimoniu cultural, Bora Dimitrijevic, director al Muzeului Național Zajecar și Elena Vasic Petrovic, de la Nis (Serbia); reprezentanți ai Centrului de Informare Turistică din Belogradchik și Dr. Nikolay Nenov, director al Muzeului regional de istorie din Ruse (Bulgaria); Dora Kušan Špalj, consilier în cadrul Muzeului de arheologie din Zagreb, Zvonimir Rajković, director al Centrului de Informare Turistică Siska, Toni Glucina, director al Muzeului Arheologic Narona din Vid și Ema Višić-Ljubić, curator superior al sitului arheologic Salona, de la Muzeul Arheologic din Split (Croația). Totodată, delegația va fi însoțită de către Nikola Stanisa, de la Centrul Dunărean de Competențe din Belgrad. Scopul vizitei este, în principal, întărirea colaborării între instituțiile partenere din cele patru țări în cadrul „Rutei Împăraților Romani”.

 

Ulpia_Traiana_Sarmizegetusa_Programul acțiunilor derulate cu prilejul  ZILEI PORȚILOR DESCHISE de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa

Orele 10.00; 12.00 și 14.00 – Ghidaje de specialitate în perimetrul sitului

Ora 15.00 – Deschiderea atelierelor de arheologie experimentală

Ora 16.00 – Sosirea delegației din Serbia, Croația și Bulgaria

Ora 17.30 – Conferință de presă susținută de membrii delegației din Serbia, Croația și Bulgaria, la Sala de Consiliu a Primăriei Comunei Sarmizegetusa, la care vor participa și Adrian Nicolae David, președintele Consiliului Județean Hunedoara, și Cornel Mihai Todoni, primarul Comunei Sarmizegetusa

Ora 18.30 – Vizitarea Muzeului de Arheologie din Sarmizegetusa, secție a Muzeului Civilizației Dacice și Romane Deva.