Poftiți la… Marșul Național Avram Iancu

masul avram iancuEdiția 2015 a „Marşului Naţional Avram Iancu” 2015, începe luni, 7 septembrie ora 12,00, în clădirea Prefecturii Judeţului Hunedoara din Deva, unde va avea loc o conferinţă de presă pentru prezentarea evenimentului care precede Serbările Crăișorului Munților, care au loc în luna septembrie, la Țebea.

”Aduc toată gratitudinea mea Instituţiei Prefectului pentru acest ajutor. Marşul se desfăşoară în perioada 7-13 septembrie, precede Marea Sărbătoare Naţională de la Ţebea, este o procesiune cultural-istorică, se merge pe jos aproape 100 km de la casa Crăişorului din Vidra de Sus-Ţebea şi celebrează memoria Eroului din Apuseni. Voi aduce în spaţiul public pentru prima dată, odiseea din Parlament şi Cotroceni a Proiectului meu Avram Iancu, „Martir şi Erou al Naţiunii Române,” motivul nepromulgării, respingerii şi retrimiterii Proiectului în Parlament de către Klaus Iohannis, identitatea opozanţilor acestui demers naţional, dar voi face public şi numele unui distins parlamentar, Preşedinte de Comisie, luptător pentru recunoaşterea meritelor Crăişorului”, ne-a declarat Laurian Stănchescu, Membru titular, Uniunea Scriitorilor din România, Preşedinte, Fundaţia „Ideea Contemporană”, inițiatorul acestui inedit mod de cinstire a Eroului Apusenilor.