Moaște sfinte la Petroșani, Hunedoara și Deva

moasteSfintele Moaște ale Sfântului Grigorie Decapolitul de la Mănăstirea Bistrița, județul Vâlcea, vor fi aduse la finalul acestei săptămâni în mai multe orașe din județul Hunedoara. racla cu sfintele moaște va fi însoțită de o delegație condusă de către Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, iar în program sunt incluse trei oraşe hunedorene.

Astfel, joi, 10 septembrie, ora 17,00 – Racla cu Sfintele Moaște ale Sfântului Grigorie Decapolitul va fi întâmpinată la paraclisul din vecinătatea șantierului Bisericii „Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul” din Petroșani, unde va rămâne până vineri, 11 septembrie, ora 15,00. Vineri, 11 septembrie, ora 17,00 – Racla cu Sfintele Moaște ale Sfântului Grigorie Decapolitul va fi întâmpinată la Biserica „Sfânta Treime” dinHunedoara, unde va rămâne până sâmbătă, 12 septembrie, ora 16,00. Sâmbătă, 12 septembrie, ora 17,00 – Racla cu Sfintele Moaște ale Sfântului Grigorie Decapolitul va fi întâmpinată la Catedrala Episcopală „Sf. Ier. Nicolae” și „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Deva, unde va rămâne până Duminică, 13 septembrie, ora 15,00.