România și Bulgaria ar aprecia manifestarea unei reale solidarități în privința aderării la spațiul Schengen

winklerDeputatul european Iuliu Winkler (UDMR, PPE) a salutat declarația președintelui Comisiei Europene (CE), Jean-Claude Juncker, în discursul său privind „Starea Uniunii” cu privire la determinarea sa de a nu permite abolirea sistemului Schengen.

„Salut determinarea președintelui Juncker care a afirmat că sistemul Schengen nu va fi abolit în timpul mandatului acestei Comisii. Aș fi salutat-o cu și mai mare bucurie dacă ar fi fost urmată de asigurări ferme date României și Bulgariei”, a afirmat eurodeputatul UDMR în declarația sa scrisă înaintată plenului PE reunit la Strasbourg care în ședința de miercuri a dezbătut discursul președintelui CE.

Iuliu Winkler a arătat că solidaritatea solicitată azi României și Bulgariei în criza refugiaților evocă în cele două state membre tocmai lipsa de solidaritate cu care au fost tratate în privința aderării la spațiul Schengen. „Sunt de acord în totalitate cu afirmația președintelui Juncker că „este prea puțină Europă în UE și este prea puțină uniune în UE”. Acesta este motivul pentru care avem nevoie de o nouă Europă în care atunci când invocăm solidaritatea să ne bazăm pe solidaritatea împărtășită anterior.  Cred că solidaritatea cerută statelor din estul Europei de a-și asuma cote obligatorii de relocare a refugiaților evocă în România și Bulgaria tocmai lipsa de solidaritate cu care am fost tratați în procesul de aderare la spațiul Schengen din motive politice care nu țineau de îndeplinirea condiționalităților din acord”, a subliniat deputatul european în declarația sa.

Iuliu Winkler mai consideră că mesajul electoratelor europene în 2014, la fel ca și astăzi, este acela că avem nevoie de o nouă Europă. „Imaginea pe care o conturează discursul despre starea Uniunii de astăzi este cea a unei noi Europe așa cum și-o doresc cetățenii. Este important să acționăm acum, iar PE trebuie să fie în fruntea schimbării și motorul construirii noii Europe a solidarității”, a mai afirmat  eurodeputatul UDMR în declarația sa.

Discursul cu privire la starea Uniunii este cel de-al cincilea rostit de președintele CE în fața plenului PE. Tradiția susținerii unui astfel de discurs a fost inaugurată de fostul șef al Comisiei Jose Manuel Barroso, cel de astăzi fiind însă primul pe care îl rostește Jean-Claude Juncker, în calitate de președinte al CE alcătuită după alegerile europene din 2014.