Apa Serv – exemplu de bune practici în utilizarea fondurilor europene

Foto ministru - costel avramDirectorul general al Apa Serv Valea Jiului a avut, luni 28 septembrie, la Bucuresti,  o întrevedere cu ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica. În cadrul acestei  întâlniri au fost evidențiate din nou performanțele înregistrate  de SC Apa Serv Valea Jiului în accesarea și utilizarea fondurilor europene, operatorul regional din Valea Jiului clasându-se pe primele locuri la nivel de țară, în acest sens.

“Domnul ministru ne-a felicitat pentru faptul că, în exercițiul bugetar 2007-2014, încheiem cu succes aceste proiecte, fără să fim incluși în etapa de fazare. Acest lucru ne situează practic, așa cum ne-a asigurat și domnul ministru Nica, în “pole position” pentru accesarea de noi bani europeni nerambursabili, pe exercițiul bugetar european 2015-2020, bani cu care vom începe, încă de anul viitor, lucrările la etapa a doua a proiectului de extindere și modernizare a rețelelor de apă și canalizare din Valea Jiului”, a declarat Costel Avram, directorul general al ASVJ.

Acesta mai arată că, grație modului în care a fost pus în aplicare proiectul european de la Apa Serv, aduce operatorul regional de apă în postura de a fi prezentat, de către reprezentanții Ministerului Fondurilor Europene, drept exemplu de bune practici în acest domeniu.