Servicii medicale de 5 stele la Clinica Neolife

Tronciu-Claudiu manager NeoLifeCentrul Medical Neolife București este o clinică de referință nu numai din România, ci și din sud-estul Europei, pacienții fiind tratați aici la nivelul celor mai prestigioase centre medicale din Europa și din întreaga lume.

Declarație dr. Claudiu Tronciu, manager general Neolife:

’’Neolife înseamnă medicină de 5 stele!

Aplicăm cele mai avansate protocoale în tratamentul diferitelor boli și în special al neoplasmelor. Bolnavii sunt încântați să beneficieze de tehnici și echipamente unice în țară și servicii de o înaltă calitate medicală și umană.

Centrul Medical Neolife are cabinete ultramoderne și complet echipate pentru 20 de specialități medico-chirurgicale precum și o clinică de oncologie medicală, proiectată conform celor mai înalte standarde europene. Astfel, pacienților le sunt oferite tratamente de calitate într-un spațiu cald, confortabil, care respectă cerințele de igienă și asepsie, dar mai ales pe cele de intimitate,  atât de necesare celor în suferință.

O altă mare reușită este aceea că am reușit să intrăm în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate, ceea ce înseamnă că tratamente extrem de costisitoare, multe dintre ele inaccesibile până acum, sunt în sfârșit disponibile și pacienților români în conformitate cu ultimele protocoale europene și americane. În consecință, aceștia nu mai sunt nevoiți să se deplaseze în străinătate pentru tratamente, economisind în acest fel timp și bani.’’

Declarație dr. Cristina Berteanu, director medical Neolife:

’’Prevenție, diagnostic, tratament, recuperare. În plus, pe toată durata derulării acestui proces oferim consiliere și suport psihologic pacientului și familiei sale.

Toate acestea se întâlnesc în mod fericit la Centrul Medical Neolife, loc în care eforturile personalului medical și administrativ sunt subordonate confortului pacientului și unei calități cât mai bune a vieții sale.

Un departament de radioterapie cu tehnologie de ultimă generație, revoluționarul accelerator liniar TrueBeam, tehnicile moderne de medicină nucleară, investigațiile de imagistică și aparatura de ultimă generație în domeniul endoscopiei digestive fac din Centrul Medical Neolife o unitate de elită.

Pentru că abordăm pacientul în mod integrat, la Neolife funcționează comisii multidisciplinare care reunesc medici de diferite specialități. Din împletirea expertizei acestora rezultă soluții personalizate pentru fiecare caz și etapă a bolii. Consilierea și terapia sunt alte două componente importante, fiind acordate permanent atât bolnavului, cât și familiei sale.

Cu fiecare pacient tratat atingem misiunea noastră profesională și de credință: aceea de a aduce speranță și vindecare!’’

Neolife Medical Center România este o companie membră a grupului BOZLU din Turcia, care activează în domeniul sănătății și al serviciilor tehnologice.

În 25 de ani de activitate, sute de mii de pacienți din cele 65 de centre din Turcia, România și Republica Moldova, au fost diagnosticați, tratați și recuperați.