Liceeni din Petroșani încep luni campania electorală pentru propriile alegeri locale

petrosani7Elevii claselor a zecea de la Colegiile din municipiul Petroșani își încep luni, 2 noiembrie, campania electorală pentru desemnarea candidaților de la fiecare unitate școlară care vor face parte din Consiliul local al elevilor din municipiul Petroșani, urmând ca, mai apoi, aceștia să fie chemați să-și desemneze și un primar.

Evenimentul care marchează debutul campaniei electoarale din colegiile Petroșaniului va avea loc chiar la sala de marmură a Primăriei din Petroșani, în prezența primarului Tiberiu Iacob Ridzi, a consilierilor locali ai municipalității și ai inițiatorulor acesui inedit proiect educațional, membri Asociației Casa Pro Urbis.

Consiliul Consultativ al Tinerilor de la Petroșani care va lua ființă la finele lunii noiembrie și va avea 19 consilieri aleși dintre elevii claselor a X-a, în urma votului exercitat de toți elevii colegiilor, în data de 19 noiembrie.

”Avem obligația de a forma generații de tineri cetățeni responsabili, dedicați comunității, care să cunoască în mod corect principiile care stau la baza organizării administrației locale și care să poată la momentul potrivit, să-și asume rolul de lideri ai comunității și, din acest punct de vedere am convingerea că din aceste grupuri de tineri se va desprinde o parte din viitorii lideri ai urbei noastre. Peste câteva zile vom cunoaște cine sunt candidații, care timp de 2 săptămâni își vor susține programul electoral în fața colegilor. Cei 19 aleși vor avea un mandat de 2 ani, timp în care vor fi angrenați în activități asemănătoare cu cele ale Consiliului Local, precum și în cele specifice vârstei lor. Le doresc succes tuturor celor ce aspiră la un fotoliu de consilier și am convingerea că din acest proiect poate că, peste ani, o parte dintre tinerii comunității noastre se vor regăsi și în forurile de conducere ale comunității noastre”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.