Turist salvat în de salvamontiștii din Petroșani în zona Parângul Mic

salvamontUn bărbat de 38 de ani, din Lupeni, a fost salvat luni după amiază din zona vârfului Parângul Mic, după ce a suferit o posibilă fractură în zona genunchiului de la piciorul stâng.

Operaţiunea de salvare a început la ora 15.30 şi s-a încheiat în jurul ori 18.00, fiind desfăşurată de o echipă formată din cinci salvamontişti de la Formaţia Petroşani.

Din primele informaţii, bărbatul a avut în intenţie să străbată un traseu între vârfurile Parângul Mare (2.519 m) şi Parângul Mic (2.047m). În timp ce se îndrepta spre Parângul Mic a alunecat, din neatenţie, şi a căzut, după care nu a mai putut să-şi continue drumul şi a cerut ajutor.

”Intervenţia salvamontiştilor s-a declanşat foarte repede pentru că o echipă a Salvamont Petroşani se afla în zona Parângul Mic şi astfel a reuşit să ajungă într-o jumătate de oră la locul incidentului”, spune şeful Serviciului Public Judeţean Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean.

După ce salvamontiştii i-au acordat primul ajutor, bărbatul a fost adus până în staţiunea Parâng, de unde a fost preluat de un echipaj SMURD şi transportat la spitalul din Petroşani pentru îngrijiri medicale.