După o ”pauză” de 8 ani, vin primii bani serioși pentru Petroșani de la Consiliul județean

david si iacob ridziDupă 8 ani de amăgire, comunitatea din Petroșani a reintrat în atenția Consiliului județean Hunedoara. Ultima rectificare bugetară operată în acest an de Consiliul județean Hunedoara pentru echilibnrarea bugetelor locale, aduce cei mai mulți bani municipalității de la Petroșani. Nu mai puțin de  1,2 milioane de lei au fost alocați, în unanimitate, de consilierii județeni pentru Primăria Petroșani.

”Vorbim despre cea mai mare alocație financiară de care beneficiază Petroșaniul în ultimii 8 ani și îi mulţumesc domnului preşedinte al Consiliului Judeţean, Adrian David și consilierilor județeni pentru că, după atâta timp, au trecut și Petroșaniul pe lista priorităților județului nostru”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul Petroșaniului, într-o conferință de presă care a avut loc astăzi la sediul Primăriei din localitate.

Inițial, banii au fost prevăzuți pentru a acoperi jumătate din fondurile necesare reabilitării șoselei de centură din Petroșani, pe porțiunea cuprinsă în benzinăria OMV și sensul giratoriu cu avion. Cum însă prognozele meteorologice arată că, în perioada următoare, se va instala iarna în Valea Jiului, autoritățile analizează oportunitatea de a reloca acești bani pentru achiziționarea de centrale termice pentru unitățile școlare de pe raza Petroșaniului, pentru a garanta astfel existența căldurii în școli în această iarnă, în condițiile în care operatorii sistemului centralizat de termoficare nu prezintă garanții în acest sens. ”Avem în vedere o altă prioritate foarte mare în acest moment, respectiv achiziţia de centrale pe gaz pentru şcoli, astfel încât să nu avem surpriz neplăcute în această iarnă în ceea ce privește asigurarea căldurii în unitățile de învățământ”, spune Tiberiu Iacob Ridzi.

Primarul Petroșaniului se angajează ca, în situația în care se va opta pentru achiziția în regim de urgență a centralelor pe gaz pentru școli, atunci în bugetul local pentru anul 2016 să fie cuprinsă întreaga sumă de 2,4 milioane de lei necesar pentru reabilitarea drumului de centură, iar lucrarea să fie executată cu prioritate, în primăvara anului viitor.

Prezent astăzi la Petroșani, președintele Consiliului județean Huneodara, Adrian David a întărit declarațiile primarului Tiberiu Iacob Ridzi, arătând  că este de notorietate faptul că, în prezent, există o strânsă legătură instituţională între Consiliul Judeţean și Primăria municipiului Petroşani , ca de altfel cu toate primăriile din judeţul Hunedoara. ”Am aflat despre cele două mari probleme cu care se confruntă Primăria municipiului Petroşani, legate de infrastructura rutieră şi centralele din şcoli. Mă bucur că am avut la dispoziție aceste resurse financiare pe care le-am direcționat către comunitatea locală din Petroșani. Sunt bani care au venit de la Guvernul României, din cote defalcate din TVA şi impozite. Eu cred că ambele proiecte sunt de maximă urgenţă, pentru că pe de o parte, drumul de centură deservește peste 100.000 de locuitori ai Văii Jiului cărora li se adaugă toți cei care tranzitează Petroșaniul iar, pe de altă parte, asigurarea căldurii în școli este o prioritate pentru orice administrator public responsabil”, a declarat Adrian David.