Primarul orașului Aninoasa oaspete la un eveniment al Casei Regale

tir2Palatul Elisabeta a găzduit, marți, 17 noiembrie o zi dedicată Federației Române de Tir cu Arcul. În Sala Regilor, membrii conducerii federației, tineri sportivi medaliați internațional, sponsori ai tirului cu arcul și ziariști au luat parte la deschiderea serii, în care au luat cuvântul Principele Radu și Aurelian Bacinski, președintele federației. La eveniment, printre invitații de onore ai Casei Regale s-au numărat și sportivii ecției de tir cu arcul a CSM Deva de la Aninoasa, dar și primarul orașului Aninoasa, Nicolae Dunca.

”Am avut privilegiul și bucuria de a fi, alături de arcașii Aninoasei, multiplii campioni naționali și inetrnaționali, la acest eveniment emoționant și onorant găzduit de Casa Regală a României. Întâlnirea cu Principele Radu a fost una care mi-a reconfirmat că Altețea sa Reegală este un om deosebit și un susținător al mișcării sportive și al arcașilor aninoseni, fapt pentru care i-am adresat mulțumiri”, a declarat Nicu Dunca, prmarul orașului Aninoasa.

Evenimentul de la Palatul Elisabeta a sărbătorit realizările din anul 2015 ale arcașilor, care au adus importante trofee la competiții naționale, europene și internaționale. În grădina Palatului Elisabeta a avut loc, mai apoi, o scurtă demonstrație de tragere, la ținte aflate la 18 metri distanță. În Sufrageria Mare a avut loc, în final, o scurtă recepție. 

Fondată în urmă cu șaizeci de ani, federația se află, din anul 2011, sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principele Radu. În anul 2016, federația se pregătește pentru a găzdui în Capitală un important campionat național în iunie, precum și un campionat european în iulie.