La Petroșani va lua ființă un Consiliu Consultativ Economic

primaria petrosaniDupă înființarea Consiliului Consultativ al Tinerilor, municipalitatea din Petroșani intenționează să înființeze, pe aceleași principii de implicare a membrilor comunității locale în viața publică a localității, un Consiliu Consultativ Economic.

Pornind de la ideea că ”tot ceea ce se întâmplă în oraşul nostru este şi responsabilitatea noastră”, consilierul local Viorel Pascu a inițiat un proiect civic care-și propune înființarea unui Consiliu Consultativ care să implice reprezentanți ai mediului economic din Petroșani  în elaborarea unor propuneri care pot, ulterior, îmbrăca forma unor decizii puse în discuția Consiliului local și a Administrației Publice Locale a municipiului.

Şedinţa de constituire a acestui nou for consultativ  va avea loc în data de 25.11.2015, la sediul Hotelului Palace ( Sala de conferinţe ), str. Livezeni,  între orele 17,00 și  18,30.

Pe ordinea de zi a primei şedinţe, sunt programate discuții legate de :

  1. Adoptarea Regulamentului de funcţionare al CCE- Petroşani;
  2. Stabilirea strategiei şi a obiectivelor CCE – Petroşani , rolul CCE în promovarea Municipiului  şi  modalităţi de colaborare cu Administraţia Publică Locală,  în vederea asigurării unei dezvoltări durabile ;
  3. Alegerea echipei de conducere a Consiliului Consultativ Economic al Municipiului Petroşani: 1 Preşedinte,  2 vicepreşedinţi şi 1  secretar, pentru o perioadă de 2 ani;
  4. Promovarea CCE în comunitatea Municipiului Petroşani;
  5. Alegerea siglei CCE;
  6. Stabilirea următoarei şedinţe lunare: locaţie şi  dată;