Copiii Petroșaniului și Sfânta Varvara

sf varvara1De câțiva ani buni, grație implicării părintelui Octiavian Pătrașcu, de la Biserica Sf. Varvara din Petroșani, în această localitate sărbătoarea Ocrotitoarei Minerilor este întâmpinată prin organizarea unor evenimente cu caracter educativ și religios. Așa s-a întâmplat și în acest an, ieri la Primăria Municipiului Petroșani fiind găzduită o nouă ediție a concursului de religie dedicat Sfintei Mari Mucenițe Varvara, concurs la care au participat echipaje de toate unitățile de învățământ gimnazial de pe raza orașului.

Elevii s-au pregătit timp de o lună pentru această acţiune. Au învăţat biografia fecioarei sfinte – Ocrotitoare a mineilor, devenită patroană spirituală a municipiului Petroşani. Cele 5 echipaje de la şcolile gimnaziale din urbea Petroşaniului au răspuns bine şi foarte bine la întrebările din cele două chestionare.

Juriul format din părintele Pătraşcu, doamna profesoară Izabela Vodilă şi Felicia Petrescu – reprezentanta Primăriei au stabilit următoarea ordine de premiere:

Locul I – Școala gimnazială nr. 7
Locul II – Școala gimnazială Avram Stanca
Locul III – Școala gimanzială I.G.Duca şi Școala gimanzială Carmen Sylva
Locul IV – Școala gimnazială nr,2

”Felicit elevii şi profesorii coordonatori pentru efortul depus şi pentru entuziasmul participării la acest inedit concurs dedicat Sfintei Varvara”, le-a transmis primarul Tiberiu Iacob Ridzi participanților la acest eveniment.

CONCURS RELIGIOS DEDICAT SFINTEI VARVARA LA PETROȘANI / GALERIE FOTO:

Această prezentare necesită JavaScript.

Marcarea zilei de Sf. Varvara continuă asăzi la Petroșani, prin două slujbe religioase care vor avea loc la cele două biserici din localitate care poartă cu cinste hramul ”Sfintei Mari Mucenițe Varvara”. Astfel, de la ora 9,00 este programată slujba religioasă la Biserica Ortodoxă Sf. Varvara din cartierul Aeroport, iar după-amiază, de la orele 17,00 este programată o slujbă religioasă specială la Biserica Romano-Catolică ”Sf. Varvara” din centrul municipiului Petroșani.

Tot astăzi, la Petroșani debutează o nouă ediție a tradiționalului concurs național de pian ”Klavier Art”. Acesta este găzuit de Sala de Marmură a Primăriei din Petroșani, spectacolele fiind programate astăzi de la ora 18,00, respectiv sâmbătă, 5 decembrie, de la ora 9,00. Informăm iubitorii acestui gen muzical că intrarea la concertele susținute în cadrul festivalului concurs ”Klavier Art” este liberă.