”Te salut generație-n blugi !” – festivalul muzicii și poeziei, un tribut artistic adus lui Adrian Păunescu și Tatianei Stepa

folk14De trei ani consecutiv, doi dascăli de excepție – Dana Tacea (de la Colegiul Tehnic ”Mihai Viteazu” Vulcan) și Elisabeta Rovinar (de la Colegiul Național ”Mihai Eminescu” din Petroșani – reușesc să demonstreze că muzica folk și poezia lui Adrian Păunescu au același ecou în sufletul ”generației în blugi” de astăzi, la fel cum era și acum un sfert de secol cu generația ”Cenaclului Flacăra”.

Organizat în parteneriat cu Consiliul local și Primăria Vulcan, cu Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara și cu sprijinul unor sponsori generoși, Festivalul ”Te salut generație-n blugi!” a adus zeci de copii talentați pe scena Cinematografului ”Luceafărul” de la Vulcan. Doar cu vocea și chitara, aceștia au răscolit inimile unui public care a rezonat pe parcursul celor mai bine de 5 ore de spectacol la sunetul muzicii și mesajul unor versuri speciale precum ”Copaci fără pădure”, ”Nebun de alb”, ”Din copilărie”, ”Niciodată”, ”Jurământ la Putna”, ”Tron în Apuseni”, ”Zâna munților” ș.a.m.d.

Pentru ca spectacolul să fie unul cu adevărat memorabil, organizatorii au făcut posibil ca pe scena de la Vulcan să concerteze, cu acest prilej, câțiva dintre cei mai apreciați soliști folk ai Văii Jiului și ai României, de la Emil Horvath și Florin Paul Camen la Florentin Budea și Cătălin Stepa și până la Ionuț Mangu și Răzvan Krivach, ale căror prestații au ridicat sala în picioare. Strălucitor, ca întotdeauna, a fost și momentul prezentat de actorul Mihai Sima de la Teatrul ”Ion D. Sârbu” din Petroșani, care a recitat, în stilul său unic, poezia ”Actorul” de Adrian Păunescu.

Un juriu competent, alcătuit din profesorul Cosmina Tudoran (de la Școala gimnazială nr. 5 Vulcan), actorul Mihai Sima, soliștii folk Cătălin Stepa și Florin Paul Camen, pe care am avut bucuria și onoarea de a-l prezida, a încercat să stabilească o ierarhie a unui concurs în care ”Marele Câștigător” a fost, cu siguranță, publicul prezent la acest festival.

Find vorba, totuși, despre un concurs, a fost făcută o departajare – apreciată la unison de competitori și public. Grație sponsorilor, anul acesta toți participanții au avut parte de câte un premiu, pentru câștigătorii secțiunilor fiind oferte, în plus, o plachetă, câte cu disc audio cu cele mai frumoase melodii în interpretarea inegalabilei Tatiana Stepa și o carte cu poezii ale lui Adrian Păunescu, în memoria cărora este organizat, de altfel, festivalul de la Vulcan. Pentru câștigătorul Mareului Premiu, organizatorii au oferit, în acest an, pe lângă un trofeu de excepție, o tabletă performantă.

În deschiderea evenimentului de la Vulcan au rostit cuvinte frumoase reprezentanți ai autorităților locale (viceprimarul Cristian Merișanu și consilierul local Malvine Socaci), dar și ai organizatorilor și invitaților speciali la acest spectacol.

Cu siguranță, ecourile unui eveniment care a descoperit vocea de aur a Mariei Petic Farcaș, elevă în clasa a VIII-a la Școala gimnazială nr. 4 Vulcan, se vor propaga încă multă vreme în timp. Cu bucuria succesului repurtat de ediția a III-a a Festivalului de folk ”Te salut generație-n blugi !”, organizatorii promit extinderea lui, în perspectiva ediției de anul viitor, la nivel regional.

Felicitări, tuturor !