Talent și generozitate, factorul comun al tinerei generații din comunitatea locală a municipiului Vulcan

crucearosie4A intrat deja într-o frumoasă tradiție locală a Subfilialei locale de Cruce Roșie de la Vulcan ca, în zilele premergătoare celor mai importante sărbători ale creștinătății, voluntarii Crucii Roșii să-și îndrepte atenția spre derularea unor frumoase activități cultural-artistice, al căror scop generos este acela al strângerii de fonduri pentru achiziționarea de alimente și dulciuri care vor avea ca destinație cele mai sărace familii din comunitatea acestui oraș.

Câțiva dintre cei mai talentați copii ai fenomenului artistic de la Vulcan (majoritatea membri ai Subfilialei locale de Cruce Roșie condusă cu pasiune de dr. Maria Berghean și de inimosul Daniel Hălăstăuan), cărora li s-au alăturat sute de alți membri ai comunității locale dar și reprezentanți ai autorităților locale, s-au mobilizat pentru a pune în scenă un spectacol caritabil de sărbători.

ccrucearosie1”Educația este una dintre cele mai de preț valori pe care omul le dobândește de-a lungul vieții. Iar generozitatea se încadrează și ea în aceeași listă privilegiată. Este minunat ca încă mai există persoane care își indreaptă privirea spre cei mici, spre cei în vârstă, spre cei bolnavi și singuri… Aceștia sunt voluntarii Crucii Roșii Vulcan care au realizat mai multe evenimente cu scop caritabil”, arată Daniel Hălăstăuan.

În urma spectacolului caritabil organizat de Crucea Roșie la Vulcan și susținut de tinerii talentați ai Colegiului Tehnic Mihai Viteazu, cărora li s-au raliat Grupul ”Doruleț”, folkiștii Cătălin Stepa și Florin Paul Camen sau apreciatul sportiv Tomi Coconea, s-au strâns 4.000 de lei din vânzarea de bilete Potrivit reprezentanților Crucii Roșii din Vulcan, acești bani vor fi transformați în pachete cu alimente care vor fi  donate unor familii cu multi copii și cu venituri foarte mici, pentru ca și acestea să se poată bucura de sărbători fericite.

Foto: Ionică Merișanu (via facebook)