Asistență medicală pentru școlile din Petroșani

cabinet-scolar-medical1-300x225Consiliul local al municipiului Petroșani a aprobat un proiect de hotărâre care vizează asigurarea asistenței medicale pentru unitățile de învățământ din municipiul Petroșani. În acest sens, municipalitatea va încheia, prin Direcția de Asistență Socială contracte de servicii de asistență medicală școlară cu medici de familie din localitate. Aceștia vor asigura servicii medicale pentru unitățile școlare din Petroșani care nu dispun de cabinet medical propriu.

”Asistența medicală în școli, licee și grădinițe este extrem de importantă, mai ales în contextul problemelor de natură medicală din ce în ce mai frecvente la nivel național. La Petroșani, singurul cabinet medical școlar funcționează la nivelul Școlii ”I.G.Duca, iar un altul deservește Universitatea din Petroșani. Considerăm că, în acest condiții, se impune încheierea unor contracte de asistență medicală cu cabinetele unor medici de familie care să asigure prestarea de servicii medicale în unitățile de învățământ, motiv pentru care am solicitat Consiliului local să aprobe încheierea acestor contracte”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.

***

AVERTISMENT ! Conținutul acestui site este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGENTIA DE PRESA EXCLUSIV sunt protejate de către dispoziţiile legale cu privire la Legea drepturilor de autor. Sunt INTERZISE copierea, reproducerea, (integrală sau parțială), republicarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website, fără acordul expres al editorului. Orice tentativă de fraudă va fi pedepsită conform reglementărilor legale în vigoare.

Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor EXCLUSIV MEDIA, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing  la adresa exclusivmediagroup@gmail.com.