22 de accidente într-o săptămână pe pârtiile din Straja

salvamont lupeniCu toate că stațiunea turistică Straja Lupeni a fost una dintre puținele stațiuni montane din România în care s-a schiat bine la îbceputul acestui an, condițiile meteo nu tocmai prielnice dar și numărul foarte mare de turiști prezenți pe pârtiile din Straja au făcut ca numărul accidentelor să fie, la rândul său, unul semnificativ.

Potrivit informațiilor furnizate de șeful echipei Salvamont Lupeni, George Resiga, în perioada 4-10 ianuarie 2016 pe domeniul schiabil de la Straja au avut loc un număr de 22 de accidente, dintre care 18 au necesitat evacuarea accidentaților de pe pârtiile de schi de către echipele de salvamontiști. Pentru 12 dintre cei accidentați s-a impus și transportarea lor la Spital prin intermediul echipajelor SMURD și de Ambulanță.