Adrian David vrea o nouă Strategie de dezvoltare a județului Hunedoara

cjh focus grup1Potrivit președintelui Consiliului județean Hunedoara, Adrian David, perspectivele de dezvoltare locală au nevoie de o nouă strategie de acțiune, bazată însă pe mai mult realism. David arată că din Strategia de Dezvoltare a județului Hunedoara pentru perioada 2007-2015 nu a fost pus în practică decât puțin peste 30%, cu toate că au fost făcute zeci de studii pentru diverse proiecte de dezvoltare, care au rămas însă la faza de… literatură de sertar.

Pentru a nu mai repeta istoria, David și-a propus să elaboreze, în parteneriat cu două firme de consultanță specializate în această activitate un ”Plan de dezvoltare al județului Hunedoara pentru perioada 2014-2020” bazat pe potențialul real al județului, dar și pe nevoile reale ale oamenilor.

Zilele trecute, au avut loc, la Deva și Petroșani, câteva seminarii de dezbatere asupra temelor care privesc dezvoltarea socială, dezvoltarea economică, respectiv starea mediului și dezvoltarea infrastructurii județului Hunedoara. Acestea sunt, în opinia președintelui Consiliului județean Hunedoara principalele direcții pe care se va axa noua strategie de dezvoltare a județului Hunedoara.

”Îmi doresc să reușim să facem o strategie coerentă și eficientă astfel ca, peste câțiva ani, atunci când vom dezbate modul în care am implementat proiectele prevăzute în strategia de dezvoltare, să avem o rată de succes mai mare de 70%”, spune Adrian David.