Maria Cioncan, o atletă de excepție pentru municipiul Hunedoara, a fost comemorată astăzi, la 9 ani de la trecerea sa în eternitate.
Sportiva a fost desemnată „Cetățean de Onoare” al municipiului Hunedoara după ce a reprezentat România la Jocurile Olimpice de la Atena din anul 2004. Acolo, regretata sportivă, s-a calificat la proba de 800 m și a câștigat medalia de bronz în finala probei de 1500 m.
Maria Cioncan a fost prima sportivă legitimată la un club din municipiul Hunedoara, care a obținut o medalie la Jocurile Olimpice.
La festivitatea de comemorare a sportivei din Hunedoara au participat câteva zeci de persoane care au dorit, astfel, să-i aducă un ultim omagiu la bustul ridicat în memoria acesteia în municipiul Hunedoara.