Anul 2016 aduce un buget inițial cu deficit și cu valoare mai mică decât în 2015 pentru municipalitatea din Petroșani

tiberiu iacob ridziDeclinul economic al Văii Jiului, preconizat pentru anul 2016 în principal ca urmare a efectelor declarării insolvenței Complexului Energetic Hunedoara, dar și repartizările de fonuri de la bugetul de stat din cotele defalcate de TVA și impozit pe venit în sume mai mici decât în 2015, au consecințe și în bugetul administrațiilor locale din Valea Jiului.

Spre exemplu, Consiliul local al municipiului Petroșani estimează, pentru anul 2016, un buget mai mic decât cel al anului 2016, cu aproape 15.000.000 de lei. Astfel, dacă la finalul anului 2015, la capitolul venituri, municipalitatea din Petroșani înregistra cifra de peste 81.000.000 de lei, pentru anul 2016 estimările veniturilor bugetare se ridică la doar 66.346.000 de lei. Deficitul provine în principal din scăderea cotelor defalcate repartizate din sume de la bugetul de stat și bugetul Consiliului județean de la circa 38.000.000 de lei (în 2015) la doar 29.496.000 de lei (cât este prevăzut în bugetul inițial al anului 2016). Iar asta în ciuda faptului că în ceea ce privește sursele proprii de venituri la bugetul de stat, estimările sunt ceva mai mari față de anul precedent, ca urmare a noilor prevederi legislative impuse de regimul taxelor și ipozitelor locale, cu circa 3.000.000 de lei.

Potrivit raportului Direcției Economice a Primăriei municipiului Petroșani înaintat Consiliului local în vederea aprobării Bugetului Local al municipiului Petroșani pentru anul 2016, se observă că acesta a fost elaborat din start ca un buget cu deficit, având în vedere că totalul cheltuielilor estimate de administrația locală pentru acest an este mai mare decât cel al veniturilor estimate.

Astfel, deși administrația locală de la Petroșani a tăiat ”la sânge” din capitolul cheltuielilor bugetare pentru acest an, reducerile fiind estimate la peste 15.000.000 de lei față de anul precedent, valoarea totală a cheltuielilor publice se ridică la 70.133.000 lei. Chiar și așa, având în vedere faptul că în anul 2015, Primăria Petroșani a înregistrat un excedent bugetar de 3.787.000 lei – bani care au fost repartizați pentru cheltuielile secțiunii de Dezvoltare în anul 2016 – se poate spune că balanța bugetară a municipalității din Petroșani este oarecum echilibrată.

Cu toate că a fost nevoit să propună restrângeri ale cheltuielilor bugetare în anul 2016, primarul municipiului Petroșani spune că fondurile au fost repartizate în așa fel încât să nu fie afectată nici buna funcționare a aparatului administrativ și a instituțiilor aflate în subordine, nici capitolul de asistență socială, nici sectorul de investiții, lucrări și servicii publice, dar nici activitățile de ordin cultural, educațional, sportiv sau religios. ”Desigur, vom încerca să ne încadrăm în acest buget. Am convingerea că locuitorii orașului nostru, reprezentanții mediului economic vor trata cu aceeași responsabilitate ca în anii precedenți obligația achitării la teremen a taxelor și impozitelor locale. De asemenea, vom căuta să atragem și alte resurse bugetare pentru finanțarea n special a investițiilor publice, astfel încât să putem asigura nu doar buna funcționare a serviciilor publice, dar să putem realiza și investițiile publice necesare pentru dezvoltarea comunității noastre. Sper de asemenea că rectificările bugetare de pe parcursul anului 2016 să ne aducă, la fel ca și în 2015, resurse financiare suplimentare din cotele defalcate de TVA și din impozitul pe venit, așa cum îmi doresc să putem atrage fonduri și din fondurile nerambursabile europene, în cadrul unor proiecte pentru care suntem deja pregătiți să aplicăm încă din acest an”, apreciază Tiberiu Iacob Ridzi.

Bugetul local al municipiului Petroșani a fost lansat în dezbatere publică, urmând a fi analizat și aprobat în cadrul ședinței Consiliului local al municipiului Petroșani, programată pentru data de 29 ianuarie.