Sprijin pentru Clubul Sportiv ”Jiul” din partea autorităților locale din Petroșani

sportivi5Primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi vrea să suplimenteze sprijinul pe care municipalitatea de la Petroșani l poate acorda Clubului Sportiv ”Jiul”. Astfel, prin intermediul unor modificări aduse HCL nr 37/2014 privind activitatea secțiilor de fotbal și atletism de la CSM Jiul Petroșani, municipalitatea vrea să-și asume plata cantomentelor susținute de sportivii secției de fotbal, dar și achiziția de echipament sportiv.

”Chiar dacă administrașia locală nu-și poate permite să susțină financiar Clubul Jiul la nivelul maximal al nevoilor acestuia, am luat act de faptul că o mare parte dintre sportivii înscriși la secția de fotbal nu și pot permite să achite contravaloarea echipamentului sportiv necesar și cheltuielile ocazionate de deplasarea în cantonamente, am decis să venim în sprijinul acestora și să suportăm și aceste cheltuieli de la bugetul local”, spune Tiberiu Iacob Ridzi, în nota de fundamentare a proiectului de hotărâte inițiat în acest sens.