Debutează consursul ”Fotoreporter junior” 2015

 

juniorEdiția a VIII-a a concursului de fotografie și reportaj destinată elevilor de la unitățile de învățământ gimnazial și liceal din Valea Jiului este gata de start. Concursul este organizat de Asociația Culturală ”Iosif Tellmann” în parteneriat cu Grupul de presă Exclusiv.

Tema din acest an este ”Agenţia de Voiaj-Atracţiile Văii Jiului’’, lucrările selectate fiind din domeniul etnografie, natură și/sau cultură. Fotografia prezentă pentru concurs trebuie să fie de mărime A4, litstată și înfoliată. Aceasta va fi însoțită de o etichetă cu următoarele elemente de identificare a autorului: numele, şcoala şi localitatea, precum și numele profesorului coordonator.

De semenea, potrivit regulamentului, fotografia trebuie însoţită de un scurt reportaj, care va cuprinde date despre obiectivele surprinse de imagine, astfel încât să pună în evidenţă una sau mai multe din atracţiile turistice ale Văii Jiului.

Lucrările vor fi predate până în data de 31 martie 2016, la Galeria de Artă ,,Iosif Tellmann’’Lupeni.Relaţii la tel:0726084047.

Vernisajul și festivitatea de premiere a câștigătorilor vor avea loc Vineri, 15aprilie 2016,  Galeria de Artă ,,Iosif  Tellmann’’ din Lupeni.

Antoneta DUBAN