Specialiștii INSEMEX vor asigura pregătirea angajaților Inspectoratului pentru Situații de Urgență

insemexProblemele din ultimii ani legate de numărul tot mai mare de situații de urgență generate de incendii și explozii, dar mai ales efectele tragediei din clubul bucureștean ”Colectiv”, au determinat conducerea Inspectoratului Pentru Situații de Urgență (ISU) să analizeze oportunitatea pregătirii de specializare a salvatorilor la nivel superior. În acest sens, în cursul acestei luni, conducerea ISU din cadrul MAI, a efectuat o vizită în Valea Jiului, la sediul INCD-INSEMEX, singura instituție din țara noastră abilitată cu efectuarea de expertize ale accidentelor generate de explozii.

Potrivit directorului general al INSEMEX, dr. ing. George Artur Găman, cercetătorii de la prestigiosul institut de cercetare din Valea Jiului ar putea colabora cu Insectoratul pentru Situații de Urgență, în vederea pregătirii pompierilor pentru intervenția rapidă dar sigură în incendiile cu grad ridicat de pericol de explozie. ISU intenționează de altfel, să deschidă la Petroșani un Centru Național de Instruire în această direcție.

„Am primit, la începutul acestei luni, vizita unei delegații de la IGSU. Dumnealor doresc să încheie un protocol de colaborare cu noi, prin care vizează ca membri echipei noastre de cercetători să devină lectori ai viitorului Centru Național de Trainning, pe care ISU intenționează să-l deschidă în Valea Jiului, la Petroșani. Înțeleg că, prin acest centru de trainning se urmărește o creștere a gradului de pregătire a celor care intervin la stingerea incendiilor, astfel încât aceștia să reușească nu doar o intervenție practică eficientă și sigură, dar să poată avea și capacitatea de a întomi rapoarte profesioniste de constatare în urma acesor intervenții pentru că, de foarte multe ori, primele observații de la fața locului în astfel de situații sunt extrem de relevante în realizarea ulterioară a anchetelor și în stabilirea cauzelor care l-au generat.  Practic, cei de la ISU vor să le împărtășim din experiența noastră în domeniu. Desigur, după ce vom primi draftul protocolului de colaborare pe care intenționează să-l elaboreze și să ni-l transmită cei de la ISU, vom vedea în ce măsură putem pune bazele unei astfel de colaborări”, explică dr.ing. George rtur Găman, directorul general al INSEMEX Peroșani.