Laboratorul Apa Serv a fost autorizat să emită cerificate privind calitatea apei

laborator asvjPersoanele fizice sau juridice care doresc certificate de analiză ale unor surse de apă potabile, vor avea la dispoziție o sursă alternativă pentru efectuarea acestor tipuri de analize, efectuate în prezent doar de laboratoarele DSP.

Reprezentanții operatorului regional de apă și canalizare din Valea Jiului informează că, Laboratorul Central al S.C. APA SERV VALEA JIULUI S.A. Petroșani  a fost înregistrat în Registrul laboratoarelor pentru monitorizarea calitătii apei potabile al Ministerului Sănătății, fapt demonstrat prin emiterea Certificatul de Inregistrare nr. 372 /14.01.2016.

”Începând cu luna martie, Laboratorul Central din cadrul APA SERV ,va efectua contra cost ,prelevări și analize de apă  pentru orice tip de rețea de alimentare cu apă, puț fora sau fântână. Prelevarile probelor de apă în vederea efectuării analizei se vor efectua în zilele de luni, marți și miercuri ale fiecarei săptămâni, atât la persoanele fizice cât și la cele juridice”, preciezează Costel Avram, directorul general al opratorului de apă din Valea Jiului.

Analiza de apă constă într-o evaluare fizico – chimică și microbiologică a  probei de apă colectată. Scopul principal al activității desfășurate în laborator este prevenirea îmbolnăvirilor generate de consumul de apă, prin depisatrea la timp și înlăturarea sau limitarea factorilor de risc care ar putea să modifice calitatea apei și să afecteze sănătatea consumatorilor.

Pentru cei interesati, mai multe detalii referitoare la condițiile de efectuare a acestor analize, se recomandă contactarea Laboratorului Central al S.C. APA SERV VALEA JIULUI S.A. Petroșani, la numerele de telefon: 0254513673 / 0786042772.

***

AVERTISMENT ! Conținutul acestui site este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGENTIA DE PRESA EXCLUSIV sunt protejate de către dispoziţiile legale cu privire la Legea drepturilor de autor. Sunt INTERZISE copierea, reproducerea, (integrală sau parțială), republicarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website, fără acordul expres al editorului. Orice tentativă de fraudă va fi pedepsită conform reglementărilor legale în vigoare.

Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor EXCLUSIV MEDIA, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing  la adresa exclusivmediagroup@gmail.com.