”Parângul Night Challange”, o nouă provocare sportivă de excepție, marca Avram Iancu

iancuCea de-a treia ediție a a apreciatului concurs de alergare montană ”Parângul Night Challange” se va desfășura sâmbătă seara în stațiunea turistică Parâng-Petroșani. Competiția este organizată de apreciatul sportiv petroșenean Avram Iancu, prin intermediul Asociației Sportive Bike&Run și cu sprijinul Primăriei municipiului Petroșani.

Potrivit organizatorilor, peste 150 de sportivi din 30 de orașe ale României s-au înscrie deja la acest inedit concurs, mulți dintre aceștia fiind atleți remarcabili ai României și sportivi cu rezultate eosebite la nivel internațional. ”La ediția din acest an vor fi prezenți mulți atleți importanți. Unul dintre ei este Tiberiu Useriu. El este unul dintre cei trei români care vor participa, în luna martie, la ultratriatlonul de la Cercul Polar, la Polul Nord, unde se va alerga la minus 60 grade. El își va efectua ultimul antrenament oficial în Parâng. Tiberiu va alerga îmbrăcat sumar, în șort și tricou, iar a doua zi va face o baie la copcă, împreună cu mine, în Lacul Știurț, din Petroșani. În concurs mai este înscris și ultramaratonistul Aristide Necula, care a alergat în Deșertul Sahara, la ”Marathon des Sables” și este cunoscut pentru participările sale la mai multe competiții de ultramaraton din Europa”, a declarat Avram Iancu.

parangul nightConcurenții vor avea de parcurs în această competiție un traseu montan de 4,4 kilometri, care va urca de la Pârtia B până în Vârful Parângul Mic (2.074 m), pe o diferență de nivel de circa 1.000 de metri. Startul este programat pentru sâmbătă seara, de la 18,30, concursul având programate două secțiuni de întrecere, respectiv alergare și schi de tură. ”În zona de plecare vor fi amplasate făclii, iar pe zona alpină, după ce se iasă de pe pârtia B, golul alpin va fi marcat cu balize luminoase speciale de culoare roșu-gălbui, similare celor de pe un aeroport, plasate din 200 în 200 de metri. Peisajul va fi unul extraordinar”, a mai precizat Avram Iancu.

***

AVERTISMENT ! Conținutul acestui site este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGENTIA DE PRESA EXCLUSIV sunt protejate de către dispoziţiile legale cu privire la Legea drepturilor de autor. Sunt INTERZISE copierea, reproducerea, (integrală sau parțială), republicarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website, fără acordul expres al editorului. Orice tentativă de fraudă va fi pedepsită conform reglementărilor legale în vigoare.

Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor EXCLUSIV MEDIA, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing  la adresa exclusivmediagroup@gmail.com.