Solicitările sindicaliștilor protestari din CEH au fost preluate de prefectul județului Hunedoara. Protestele au încetat.

sediul cehÎn urma invitației adresate de căte reprezentanții Sindicatului Liber Independent Electrocentrale Deva Mintia – SLIEDM -, prefectul Sorin Adrian Vasilescu și subprefectul Fabius Kiszely au avut astăzi, în cursul după-amiezii, o întâlnire cu salariații termocentralei de la Mintia care au protestat în ultimele zile. În cadrul discuțiilor s-au exprimat nemulțumiri legate de faptul că angajații Sucursalei Electrocentrale Deva nu sunt informați cu privire la măsurile care urmează să fie adoptate în cadrul planului de redresare.

Potrivit unui comunicat de presă al Instituțiie Prefectului județului Hunedoara, cei prezenți au solicitat discuții cu administratorul special al Complexului Energetic Hunedoara pentru a se clarifica perspectivele agentului economic și ale locurilor de muncă. Prin intermediul conducerii SLIEDM s-a prezentat prefectului Sorin Vasilescu o listă de revendicări care ar putea să urgenteze redresarea economică și punerea în siguranță a locurilor de muncă. Subiectele abordate au vizat o paletă largă de domenii, de la schimbarea conducerilor CEH și a Sucursalei Electrocentrale Deva, până la regândirea sistemului de calcul al salariilor sau chiar separarea activității de energie de cea de minerit.

Prefectul, Sorin Adrian Vasilescu, i-a asigurat pe cei prezenți că va face toate demersurile pentru ca lista de revendicări și propuneri să ajungă pe masa celor în drept să le soluționeze și și-a manifestat susținerea în vederea soluționării în sens pozitiv a acestor solicitări.

În ceea ce privește situația din Valea Jiului, cea mai mare prte a protestatarilor de la minele de cărbune Lonea, Vulcan și Lupeni s-au întors la locurile de muncă. Vasile Păduraru, liderul Sindicatului EM Lonea a anunțat însă că își va continua protestul până când ministrul Energiei îi va da personal asigurări că locurile de muncă al angajaților CEH nu vor fi în pericol.