Noul rector al Universității din Petroșani este profesorul universitar Radu Sorin

radu.sorin (1)Prof.univ.dr.ing. Sorin Radu este noul Rector al Universității din Petroșani. Acesta a obținut, în urma alegerilor de astăzi, 103 din voturile corpului academic al prestigioasei instituții de învățământ superior de la Petroșani. Radu Sorin l-a devansat, în cadrul turului II al alegerilor pentru funcția de Rector al Universității din Petroșani pe contracandidatul său, conf.univ.dr.ing. Marius Marcu, care a obținut un număr de 85 de voturi.

”Le mulțumesc tuturor colegilor care mi-au acordat încrederea și îi asigur pe toți că voi fi un Rector al tuturor, atât al celor care m-au votat, dar și al celorlalți, un Rector al corpului academic, al stundeților și al personalului din administrație. Consider că doar împreună putem ridica prestigiul Universității noastre, pe care trebuie să o readucem acolo unde îi este locul în viața comunității academice din România și în viața comunității noastre locale din Valea Jiului. Cu aceste gânduri pornesc la drum în aceast nouă misiune pe care mi-au încredințat-o colegii mei cărora, încă o dată, le mulțumesc”, ne-a declarat, în exclusivitate, noul Rector al Universității din Petroșani.

***

AVERTISMENT ! Conținutul acestui site este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGENTIA DE PRESA EXCLUSIV sunt protejate de către dispoziţiile legale cu privire la Legea drepturilor de autor. Sunt INTERZISE copierea, reproducerea, (integrală sau parțială), republicarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website, fără acordul expres al editorului. Orice tentativă de fraudă va fi pedepsită conform reglementărilor legale în vigoare.

Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor EXCLUSIV MEDIA, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing  la adresa exclusivmediagroup@gmail.com.