S-a stins un dascăl hunedorean de excepție: prof.dr. Ioana Jurca

inspector scolarConducerea Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara anunță trecerea în lumea celor drepți a doamnei inspector școlar, profesor doctor IOANA JURCA, care a fost și va fi pentru noi toți un exemplu de profesionalism, demnitate și generozitate.

Chipul luminos şi spiritul altruist, entuziasmul și devotamentul îndeplinirii cu responsabilitate a nobilei profesii de dascăl vor rămâne pentru totdeauna în memoria familiei, prietenilor, colegilor şi a tuturor celor care au cunoscut-o. Îi vom păstra o vie amintire în locurile curate ale conștiinței noastre.

Ne exprimăm compasiunea și transmitem sincere condoleanțe familiei greu încercate.

Joi, 3 martie ora 10 trupul neînsufleţit al regretatei prof. doctor IOANA JURCA va fi depus în holul ISJ Hunedoara din Deva, unde toți cei care au cunoscut-o și au apreciat-o îi vor putea aduce un ultim omagiu. Apoi, cortegiul funerar se va îndrepta spre Cimitirului Municipal Deva, unde va avea loc slujba de înmormântare, la orele 13.

Dumnezeu să o așeze în loc luminat și să o odihnească în pace!