S-au reluat protestele la Complexul Energetic Hunedoara

sediul cehAproape 200 de angajați TESA de la minele de cărbune ce aparțin de Complexul Energetic Hunedoara (CEH) au declanșat miercuri după-amiază un protest spontan în fața sediului companiei din Petroșani, salariații fiind nemulțumiți de o decizie a administrației prin care vor fi obligați să plece în șomaj tehnic, începând cu data de 4 martie, după cun transmite Agerpres.

Potrivit secretarului general al Sindicatului ‘Muntele’, Ioan Ciubotaru, protestatarii sunt economiști, juriști, ingineri, normatori sau operatori de date, aceștia solicitând o întâlnire cu administratorul special al CEH, Dan Agrișan.

Personalul care va pleca în ‘concediu de așteptare’ — după cum este denumit de administrație și sindicate, va rămâne acasă o perioadă de zece zile, în care va fi plătit cu 75% din salariu.

”Compania face un abuz în cazul acestor oameni. Administratorul special ar trebui să acționeze pentru eliminarea pierderilor și creșterea producției. În schimb, ei se îndreaptă împotriva celor care au un rol în producție”, a spus Ciubotaru.

Potrivit acestuia, ponderea personalului TESA în cadrul exploatărilor miniere este de 6,2%, în timp ce la termocentrala Mintia, gradul de reprezentare al TESA ar fi de 48%.

Liderul sindical a mai spus că administrația nu a respectat întru totul promisiunea, anunțată săptămâna trecută, de a-și reduce singură salariile cu 15%, astfel că în anumite cazuri scăderea este de numai 8%.

Pe de altă parte, sindicaliștii de la ‘Muntele’ se tem că administrația ar putea extinde și la personalul direct productiv procedura prin care trimite oamenii în șomaj tehnic.

Sursa: AGERPRES / Sorin Blada