Vochițoiu propune pensii pentru artiștii folclorului românesc

vochitoiu la senatoriSenatorul UNPR Haralambie Vochițoiu a participat, în data de 8 martie 2016, la dezbaterea privind propunerea legislativă care vizează modificarea anexei 4 din Legea 263/2010. Dezbaterea a avut loc a Comisia de muncă din Senatul României.

”Inițiativa acestei modificări îmi aparține, deoarece mi-am dorit ca de prevederile legii, să beneficieze toți soliștii vocali, care au activat în ansambluri folclorice profesioniste de cântece și dansuri, sau orchestre populare profesioniste. M-am gândit că ar fi normal, să facem astfel, un gest reparatoriu, față de toți acești soliști vocali, care au activat în ansambluri profesioniste, înlăturând pe această cale, inechitățile flagrante din legislația pensii”, a declarat Vochițoiu.

În același timp, senatoruol UNPR precizează că este ”pe drum” și proiectul legislativ pentru modificarea modului de calcul al pensiilor minerilor.

***

AVERTISMENT ! Conținutul acestui site este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGENTIA DE PRESA EXCLUSIV sunt protejate de către dispoziţiile legale cu privire la Legea drepturilor de autor. Sunt INTERZISE copierea, reproducerea, (integrală sau parțială), republicarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website, fără acordul expres al editorului. Orice tentativă de fraudă va fi pedepsită conform reglementărilor legale în vigoare.

Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor EXCLUSIV MEDIA, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing  la adresa exclusivmediagroup@gmail.com.