Apa Serv asigură accesul la apă pentru încă 15 gospodării din Petrila

apaserv1Încă 15 gospodării individuale din orașul Petrila vor beneficia, în mai puțin de o lună, de acces la rețeaua publică de apă potabilă din Valea Jiului. În acest sens, în cursul zilei de marți, 15 martie 2016, directorul general al Apa Serv, Costel Avram împreună cu Seful Departamentului Dezvoltare, Monica Tarcea și șeful Departamentului Tehnic, Florin Donisa au avut o întâlnire cu locuitorii din zona strada Jieț (dinspre Maleia spre Moliviș), pentru a analiza, la fața locului, posibilitatea racordării unui număr de aproximativ 15 case particulare la rețeaua de apă potabilă a Văii Jiului.

”Rămânem consecvenți modului nostru de lucru din anul precedent și, acolo unde există posibilitatea de a face investiții pentru ca oamenii să beneficieze de apă potabilă, ne asumăm fără nici un fel de rezerve aceste investiții”, spune Costel Avram, directorul general al Apa Serv.

Acesta explică faptul că, datorită investițiilor realizate anul trecut în zona Moliviș, din economiile făcute la prima etapă a proiectului derulat cu fonduri europene pentru extinderea rețelelor de apă și canalizare din Valea Jiului, s-au creat condițiile tehnice care permit acum extinderea rețelei de apă cu încă 450 de metri, la care se adaugă alți 350 de metri pentru efectuarea branșamentelor pentru locuințele din zona Maleia (str. Jieț).

apaserv2”Dacă până acum, oamenii din această zonă se aprovizionau cu apă industrială din conducta minei Livezeni, în circa o lună de zile aceștia vor avea acces la apă potabilă 24 de ore din 24, prin intermediul acestei investiții pe care Apa Serv o va realiza din fonduri proprii, investiție care va demara încă din cursul acestei săptămâni”, precizează Costel Avram.

La întâlnirea de marți cu cetățenii din zona în care va demara noua investiție a operatorului regional de apă din Valea Jiului au participat și primarul orașului Perila, Ilie Păducel precum și viceprimarul localității, Vasilică Jurca.

”Iată că după ce operatorul de apă a făcut acele lucrări de extindere a rețelelor de apă potabilă în cartierul Moliviș, împreună am găsit soluții pentru ca alte aproximativ 15 gospodării ale cetățenilor din zona Maleia să poată fi, la rândul lor racordate la rețeaua publică de apă potabilă și, pentru acest lucru, vreau să le mulțumesc celor de la Apa Serv pentru operativitatea cu care au răspuns și solicitărilor venite din partea acestor cetățeni ai orașului Petrila. Vreau să mai adaug doar că, după finalizarea lucrărilor la apă, pe toate ulițele din această zonă a orașului nostru, vom trece la realizarea lucrărilor de asfaltare ”, a declarat Ilie Păducel, primarul orașului Petrila.

apaserv3”La solicitarea cetățenilor din zona Maleia de a găsi o soluție pentru ca și dânșii să poată beneficia de apă potabilă din rețeaua publică a Văii Jiului, am găsit înțelegere la cei de la Apa Serv, împreună cu care am identificat soluțiile tehnice de realizare a acestei investiții, care va demara efectiv în aceste zile. În același timp, lucrăm deja la proiectul privind asfaltarea străzilor spre gospodăriile cetățenilor din zona Moliviș și vom extinde acest proiect de asfaltare și la casele din zona Maleia, imediat ce se vor finaliza lucrările de branșament la rețeaua de apă potabilă ”, arată, la rândul său, viceprimarul orașului Petrila, Vasilică Jurca.

 Biroul de presă Apa Serv Valea Jiului