S-a deschis la Petroșani Salonul de primăvară al artiștilor locali

ianza1Joi după-amiază a avut loc, la Galeria Ianza din centrul municipiului Petroșani, vernisajul expoziţiei de arte vizuale intitulată ”Salonul de primăvară”, în cadrul căreia au expus un număr de 17 artişti din Valea Jiului. ”Vorbim doar despre artiști profesioniști, adică oameni care au studiat în domeniuo artelor vizuale și care predau, la rândul lor desen şi educaţie plastică ori care profesează pur şi simplu cu pasiune şi drag în acest domeniu de belle-arte. Sincer, pentru mine este un pas înainte în sensul că reușesc să dau contur ideilor pe care mi le-am propus la înfinţarea acestei fundaţii. Totodată sper să fie un impuls și pentru aceşti artişti, astfel încât, împreună, să reuşim să ridicăm ştacheta artelor vizuale în Valea Jiului, pentru a ajunge măcar la nivelul la care a fost ea în anii 50, când la Petroșani s-a înfiinţat a doua filială a UNIUNII ARTIŞTILOR PLASTICI DIN ROMÂNIA”, spune Cristian Sergiu Ianza, președintele Fundației Ianza Art Inter-Cultural, organizatorul acestui eveniment.

Cei 17 artiști care, prin lucrările lor, au încercat să aducă ceva mai repede primăvara în Valea Jiului, sunt:  Dănuţ Mihai BAN, Eugen BENCĂU, Petru BIRĂU, Simonel BUCUR, Adrian CERCHEZ, Cipriana CHINŢA, Radu CHINŢA, Robert HUMEL, Natalia KOVACS, Adriana MARINICĂ, Liliana MATEI, Lucian MURĂRESU, Carol Gigi NICOLAU, Andreea OATU, Daniela PASCA, Angelica PÂRVU, Alexandru TENCARIU.

De frumusețea lucrărilor expuse pe simezele galeriei Ianza  s-au bucurat, la vernisajul de joi seara numeroși pasionați de artă, care frmează deja un ”club” al iubitorilor de arte și al manifestărilor organizate de Fundația Ianza la Petroșani, dar și multă ”lume nouă”, semn că activitatea culturală de aici este în continuare pe drumul cel bun. Fapt certificat de altfel și la nivelul comunității locale din municipiul Petroșani care a decis, de curând, să-i acorde artistului Cristian Ianza titlul de ”Cetățean de onoare” al municipiului Petroșani.

Filmul expoziției ”Salonul de primăvară” de la Galeria Ianza din Petroșani / VIDEO:

***

AVERTISMENT ! Conținutul acestui site este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGENTIA DE PRESA EXCLUSIV sunt protejate de către dispoziţiile legale cu privire la Legea drepturilor de autor. Sunt INTERZISE copierea, reproducerea, (integrală sau parțială), republicarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website, fără acordul expres al editorului. Orice tentativă de fraudă va fi pedepsită conform reglementărilor legale în vigoare.

Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor EXCLUSIV MEDIA, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing  la adresa exclusivmediagroup@gmail.com.