”Primăvara tinerilor”, un nou concept de interacțiune socială a tinerilor din Petroșani

tineri14Tinerii Petroșaniului s-au reunit sâmbătă la rotonda din Centrul Civic al municipiului pentru a socializa dar, mai ales, pentru a marca un nou eveniment inedit din programul Consiliului Consultativ al Tinerilor. În cadrul unui eveniment în care au avut drept parteneri Asociația Casa pro Urbis, Primăria și Consiliul local al municipiului Petroșani, tinerii au făcut ca acest început friguros al primăverii astronomice, să pară în Valea Jiului mai cald decât mercurul din termometre.

La eveniment a fost prezent și primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi. ”Mesajul meu adresat tinerilor cu această ocazie a punctat și nevoia de a-și echilibra programul zilnic în sensul de a nu deveni captivii lumii virtuale, extrem de tentantă, dar care accesată în exces, duce inevitabil la închidere socială, la scăderea tonusului și a bucuriei de a petrece o parte din timp, în aer liber”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi.

În cadrul evenimentului ”Primăvara tinerilor” a avut loc o competiție de cross (căreia i-au răspuns aproximativ 30 de concurenți, fete și băieți, de la toate cele 4 colegii din Petroșani), un inedit concurs de dans al Primăverii elevelor de la Colegiul Tehnic ”Dimitrie Leonida”, al majoretele de la Colegiul Economic Hermes, dar și un recital al corului elevilor de la Școala Gimnazială nr.6 – ”Carmen Sylva”, precum și un frumos moment muzical oferit de elevii Andrei Șchiopu și Adelina Lupan de la Colegiul Național ”Mihai Eminescu”.

”Toate aceste noi demonstrații de talent ale tinerilor din comunitatea noastră au creat o ambianță caldă, pe care tinerii participanți au trăit-o cu acea efervescență specifică vârstei lor”, apreciază primarul Tiberiu Iacob Ridzi.

Pentru statisticieni, iată și care a fost clasamentul concursului de cross:

Cross fete:
Locul I – Brânda Maria – Colegiul Economic Hermes;
Locul II – Poșircă Alexandra – Colegiul Economic Hermes;
Locul III – Hunyadi Maria – Colegiul Economic Hermes;

Cross băieți:
Locul I – Elekes Robert – Colegiul Național Mihai Eminescu;
Locul II – Kadar MIhai – Colegiul Național de Informatică Carmen Sylva;
Locul III – Oprișan Alexandru – Colegiul Economic Hermes.

”Felicit tinerii din Consiliul Consultativ pentru implicare și le mulțumesc tuturor participanților, doamnelor învățătoare și profesoare care au fost din nou alături de noi. Mulțumesc de asemenea voluntarilor de la Crucea Roșie pentru că au fost prezenți pentru intervenții în caz de prim ajutor”, a mai spus primarul Petroșaniului, Tiberiu Iacob Ridzi.

Primăvara Tinerilor la Petroșani / GALERIE FOTO:

Această prezentare necesită JavaScript.

***

AVERTISMENT ! Conținutul acestui site este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGENTIA DE PRESA EXCLUSIV sunt protejate de către dispoziţiile legale cu privire la Legea drepturilor de autor. Sunt INTERZISE copierea, reproducerea, (integrală sau parțială), republicarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website, fără acordul expres al editorului. Orice tentativă de fraudă va fi pedepsită conform reglementărilor legale în vigoare.

Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor EXCLUSIV MEDIA, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing  la adresa exclusivmediagroup@gmail.com.