Sărbătoarea schiorilor veterani din Straja la 45 de ani

strajaChiar dacă în multe staţiuni turistice din România se organizează competiţii de schi pentru veteranii sportului alb, nu cred să existe una care să se bucure de atât de mult succes precum “Cupa Veteranilor” de la Straja.

Organizată încă din primii ani de viaţă ai acestei frumoase zone turistice din Valea Jiului (acum 45 de ani), “Cupa Veteranilor” marchează, de obicei, finalul sezonului turistic de iarnă de la Straja, deseori ea desfăşurându-se pe un ultim petec de zăpadă de pe pârtia de slalom de la Straja. Anul acesta însă, cei peste 100 de schiori care s-au înscris la startul competiţiei organizate de Cabana Montana, Asociaţia Veteranilor şi Salvamont Lupeni, cu sprijinul administraţiei locale din municipiul Lupeni dar şi al unor generoşi sponsori, au avut parte de zăpadă din belşug. Aşa se face că ceea ce, de obicei, era doar o simbolică întrecere a schiorilor veterani, anul acesta a fost un adevărat maraton al sporturilor de iarnă. Concurenţii veterani, laolaltă cu cei ceva mai tineri, au putut să se întreacă atât la slalom, cât şi la ture pe schiuri, aşa cum din concurs nu a lipsit nici haioasa probă de coborâre pe doage.

“Anul acesta am avut în jur de 100 de concurenţi, dar și o nouă probă de concurs: dansul. Ne-am bucurat de prezența veteranilor din Straja, dintre care cel mai în vârstă participant este Iosif  Racoţea din Lupeni (86 de ani). Au mai fost și alți veterani octogenari, doi dintre aceștia au ținut neapărat să vină chiar dacă, din cauza problemelor medicale, nu au mai pututu să evolueze în concurs. Așa cum nu a lipsit nici promotorul Cupei Veteranilor, nea Ioan On”, a declarat Edmund Iosa, vicepreşedintele Asociaţiei Veteranilor.

Pe lângă cele câteva zile de mare angajament pe pârtie, “veteranii” muntelui, reuniţi la Straja au avut parte, ca de fiecare dată, de o reuşită petrecere, aşa cum numai adevăraţii montaniarzi ştiu să o desăvârşească, în atmosferă de cabană. Dincolo de ierarhii, de campioni şi ghinionişti, la “Cupa veteranilor” nici în acest an, nimeni nu a avut de pierdut. Cei care s-au clasat pe podiumul competiţiilor, au avut parte din partea organizatorilor de cupe, diplome şi medalii, cei care nu au urcat pe podium s-au putut bucura de câteva ture de schi pe cinste pe pârtiile din Straja şi de aplauzele publicului; cei care au privit “bătălia” veteranilor de pe margine au avut parte de un spectacol demn de toată admiraţia, iar organizatorii au avut, la rândul lor, satisfacţia de marca încă o dată finalizarea cu succes a celei mai populare reuniuni a schiorilor veterani din România.

”Am ajuns la cea de 45-a ediţie a Cupei Veteranilor, cu concurenţi din toată ţara şi ne-a ajutat şi Dumnezeu pentru că a fost frig, iar pârtiile au fost foarte bune. Prn această acțiune vrem să le aducem aminte și veteranilor schiului dar și turiștilor care vin în Straja de acele vremuri când oamenii coborau pe zăpadă chiar și cu doagele și boata. Anul trecut a câştigat cineva din Alba, care ne-a spus că în tinereţe mergea cam 2 kilometri cu doagele pentru a ajunge la școală. Cred că am avut și în acest an o competiție reușită a veteranilor”, a declarat Emil Părău, organizatorul principal al evenimentului.

Iar dacă nu ne credeţi pe cuvânt, vă invităm să vă convingeţi singuri despre ce şi cum s-a întâmplat anul acesta la “Cupa Veteranilor” în Straja, savurând excelentele imagini surprinse de fotgraful Bogdan Blendea (de la Cabana Montana. Ori, dacă vreţi să trăiţi intens emoţia unui astfel de eveniment, treceţi-vă în program, de pe acum, ediţia de anul viitor. Nu veţi regreta !

Cupa Veteranilor Straja 2016, ediția nr. 45 / GALERIE FOTO:

Această prezentare necesită JavaScript.

***

AVERTISMENT ! Conținutul acestui site este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGENTIA DE PRESA EXCLUSIV sunt protejate de către dispoziţiile legale cu privire la Legea drepturilor de autor. Sunt INTERZISE copierea, reproducerea, (integrală sau parțială), republicarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website, fără acordul expres al editorului. Orice tentativă de fraudă va fi pedepsită conform reglementărilor legale în vigoare.

Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor EXCLUSIV MEDIA, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing  la adresa exclusivmediagroup@gmail.com.