Lecție deschisă despre apă și protecția mediului la stația de epurare de la Dănuțoni a SC Apa Serv

danutoniApa Serv Valea Jiului a derulat astăzi, cu ocazia Zilei Mondiale a Apei, în parteneriat cu Școala Gimnazială ”I.G.Duca” – Petroșani, un nou program educațional în cadrul căruia elevii clasei a III-a de la unitatea de învățământ menționată, însoțiți de doamna învățător Anca Stoica au avut ocazia de a vizita Stația de epurare a apelor uzate de la Dănuțoni (Aninoasa).

Avându-l drept ghid șeful Departamentului Tehnic din cadrul operatorului regional de apă și canalizare din Valea Jiului, ing. Florin Donisa, elevii au avut ocazia nu doar să viziteze acest important obiectiv din componența Apa Serv, ci să cunoască și să înțelegeagă întregul flux tehnologic, prin care apele uzate, colectate de sistemul centralizat de canalizare al Văii Jiului sunt supuse procesului de epurare și tratare, fiind redate circuitului natural al apelor cu un coeficient de poluare egal cu zero.

Elevilor le-a fost prezentat, totodată și un film documentar c carcater educațional, având ca temă apa și rolul acesteia în viața oamenilor iar, la final, după deja tradiționalul test de perspicacitate și verificare a cunoștințelor acumulate fiecare dintre participanții la acest eveniment au primit diplome și premii din partea Apa Serv Valea Jiului.

”Ca de fiecare dată la acest gen de evenimente, ne-a surpins în mod plăcut interesul copiilor față de activitatea de epurare a apelor uzate, felul în care au recepționat informațiile legate de funcționarea stației noastre și, mai ales, interesul manifestat în legătură cu protecția mediului în general și a apei, în mod special”, a declarat Florin Donisa, șeful Departamentului Tehnic al Apa Serv.

Ziua Mondială a Apeli la SC Apa Serv Valea Jiului / GALERIE FOTO:

Această prezentare necesită JavaScript.

***

AVERTISMENT ! Conținutul acestui site este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGENTIA DE PRESA EXCLUSIV sunt protejate de către dispoziţiile legale cu privire la Legea drepturilor de autor. Sunt INTERZISE copierea, reproducerea, (integrală sau parțială), republicarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website, fără acordul expres al editorului. Orice tentativă de fraudă va fi pedepsită conform reglementărilor legale în vigoare.

Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor EXCLUSIV MEDIA, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing  la adresa exclusivmediagroup@gmail.com.