Primarul Ilie Păducel cere oficialilor Ministerului Energiei aprobarea de angajări la mina Lonea

paducel-minerPrimarul orașului Petrila, Ilie Păducel a transmis o scrisoare deschisă adresată secretarului de stat din Ministerul Energiei, Corina Popescu, prin intermediul căreia atrage atenția asupra situației sociale din această localitate generată de disponibilizările masive din scetorul minier, dar și asupra rolului pe care mina Petrila îl joacă în viața economică și socială a acestei localități.
Păducel aduce la cunoștința responsabilului guvernamental faptul că oraşul Petrila  este al cincelea oraș din România ca mărime, cu o populaţie de aproximativ 30.000 mii de suflete. În aceeași măsură, primarul Petrilei atrage informează că după acţiunea de disponibilizări masive începută în anul 1997, în activitatea de minerit, din cele 5 unități miniere cu peste 10.000 de angajaţi, 4 dintre acestea s-au închis, iar  la ora actuala mai funcționează în localitate doar Mina Lonea, cu un efectiv de 914 salariaţi.
”Rău este că, după toate acțiunile de dispnibilizare, nu au fost create alternative pentru noi locuri de muncă, astfel încât rata șomajului ajunge în prezent la 25%”, precizează Ilie Păducel.
Acesta o informează pe reprezentanta noului Comitet de Coordonare pentru activitatea minieră din România, Corina Popescu, asupra faptului că la Mina Lonea se extrage cel mai bun cărbune energetic din Valea Jiului. ”Aceste motive, cât și faptul că la Mina Lonea sunt rezerve de cărbune pentru încă cel puţin 50 de ani de acum înainte şi datorită faptului că în anul 2013 s-au pensionat de la această unitate minieră aproximativ 100 de salariaţi, în anul 2014 încă circa 120 persoane, iar în anul 2015, numărul persoanelor care au ieşit la pensie se ridică la aproximativ 115, mă obligă, în calitate de primar, să vă rog să înțelegeți că este necesar să se aprobe angajarea Ia această unitate – singura rămasă în oraşul Petrila pe program de dezvoltare – a cel puţin 250 tineri care nu sunt alţii decât copiii foştilor salariaţi de la unitățile miniere care au fost închise. De asemenea este necesar ca în cadrul Minei Lonea să se înfiinţeze un sector pentru lucrări de deschidere și să se asigure aprovizionarea unității cu materiale (grinzi, stâlpi, plasă, piese de schimb pentru utilaje etc.) în vederea asigurării securității oamenilor, a zăcământului și a realizării producţiei programate”, explică Ilie Păducel în scrisarea trimisă secretarului de stat Corina Popescu.
Mai mult, primarul orașului Petrila arată că solicitările sale sunt îndreptățite și de faptul că, n prezent, la Mina Lonea se lucrează în condiţii improprii, condiţii foarte grele. ”Spun acest lucru din constatările personale de la locurile de muncă pe care le-am văzut în ziua de 25 august 2015 în subteranul minei. Condiţiile în care se lucrează pun în pericol, în orice clipă, siguranţa oamenilor și a zăcământului, cauzată de lipsa materialelor (plasă de sârmă, stâlpi, grinzi, piese de schimb pentru utilaje). De asemenea, lipsa de efective și în special a celor calificaţi (minieri, electromecanici și alte meserii) a condus la neîntreținerea corespunzătoare a căilor de acces și s-a ajuns în situația ca producţia de cărbune să fie extrasă în jomp, îngreunând aprovizionarea și aerajul acestor lucrări”, arată Păducel.
Pentru a întări toate acestea, primarul orașului Petrila a solicitat și o întrevedere oficială cu secretarul de stat din Ministerul Energiei responsabil cu probleme de minerit, solicitare pentru care a primit acceptul.
***

AVERTISMENT ! Conținutul acestui site este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGENTIA DE PRESA EXCLUSIV sunt protejate de către dispoziţiile legale cu privire la Legea drepturilor de autor. Sunt INTERZISE copierea, reproducerea, (integrală sau parțială), republicarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website, fără acordul expres al editorului. Orice tentativă de fraudă va fi pedepsită conform reglementărilor legale în vigoare.

Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor EXCLUSIV MEDIA, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing  la adresa exclusivmediagroup@gmail.com.