Au început lucrările de modernizare la calea de acces spre cartierul Ștefan din Lupeni

stefanÎncă o dată, deputatul Cristian Resmeriță demonstrează că se ține de cuvânt. În acest sens, în aceste zile au demarat, la Lupeni, lucrările privind reabilitarea infrastructurii de acces spre cartierul Ștefan.
Vorbim despre un proiect de mare importanţă pentru locuitorii municipiului Lupeni, care prinde contur, în mod vizibil, de la o zi la alta. Despre necesitatea implementării acestui poect s-a vobit mult în decursul anilor. Pentru a face însă posibilă trecerea de la vorbe la fapte au fost necesare o serie de demersuri administrative și tehnice care, într-un final, fac posibilă derularea acestui important proiect de investiții pentru sutele de locuitori ai acestui vechi cartier al Lupeniului. Din fericire, aceste demersuri au fost încununate de succes, astfel încât lucrările în cartierul Ştefan au fost demarate efectiv, de la începutul acestui an.
Deputatul Cristian Resmeriță, care s-a implicat activ în derularea acestui proiect, încă de anul trecut, atunci când a fost aprobată începerea lucrărilor la zidul de sprijin şi lărgirea drumului care duce spre cartierul Ștefan cel mai vechi cartier al Lupeniului, apreciază că acesta vine ca răspuns la sesizările pe care le-a primit din partea locuitorilor de aici. ”Nu pot decât să mă bucur din suflet pentru că au început lucrările la zidul de sprijin şi lărgirea drumului care duce în Cartierul Ştefan. Nu vă ascund faptul că pentru mine, acesta era un proiect de suflet, poate și generat de faptul că şi mama mea a locuit, cu mulţi ani în urmă, în acest cartier, astfel încât cunosc îndeaproape toate problemele cu care se confruntă cetăţenii de aici. Din cauza complexităţii lucrărilor care trebuie realizate aici, poate că pentru mulți dintre locuitorii din zonă acesta părea, la prima vedere, un proiect aproape irealizabil. Iată însă că, cu ajutorul lui Dumnezeu şi al echipei administrative din Primăria Lupeni – şi vorbim aici de toţi cei care au contribuit la realizarea acestui proiect – am reuşit să facem toate demersurile necesare pentru a obține finanţarea necesară și să trecem la punerea efectivă în practică a acestei investiții”, spune Cristian Resmeriță, deputat PSD de Valea Jiului.
Acesta mai precizează, totodată, că despre demararea acestui proiect a vorbit încă de anul trecut, atunci când a fost deja aprobată finanţarea, dar fiind vorba despre o lucrare cu un mare grad de dificultate, până la începerea efectivă a lucrărilor a mai fost necesară o bună perioadă de timp.
Drumul de acces rutier spre cartierul Ștefan are acum o singură bandă, ceea ce îngreunează, în mod evident, foarte mult accesul în această zonă, iar pentru a se putea face o lărgire a carosabilului la două benzi, a fost necesară construirea unui zid de sprijin foarte puternic, care să nu dea posibilitatea dealului din apropiere să se prăvale. ”Doresc să asigur cetăţenii din această zonă, că au fost făcute  toate demersurile necesare şi în cea de-a doua parte a anului, după ce se va încheia proiectul de introducere a canalizării de către SC Apa Serv SA, un proiect de asemenea foarte important pentru locuitorii de aici, pentru care împreună cu domnul Primar Cornel Resmeriţă am luptat foarte mult să ne fie aprobat, se va realiza şi asfaltarea drumului în totalitate. Acționăm astfel deoarece nu putem să facem acum asfaltarea pentru ca, mai apoi, pentru efectuarea lucrărilor de introducere a canalizării, să fim nevoiți să spargem asfaltul, iar lucrările de asfaltare să fie astfel compromise”, mai arată deputatul Cristian Resmeriță.
Investiții în infrastructura de aces spre cartierul Ștefan din Lupeni / GALERIE FOTO:

Această prezentare necesită JavaScript.

***

AVERTISMENT ! Conținutul acestui site este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGENTIA DE PRESA EXCLUSIV sunt protejate de către dispoziţiile legale cu privire la Legea drepturilor de autor. Sunt INTERZISE copierea, reproducerea, (integrală sau parțială), republicarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website, fără acordul expres al editorului. Orice tentativă de fraudă va fi pedepsită conform reglementărilor legale în vigoare.

Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor EXCLUSIV MEDIA, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing  la adresa exclusivmediagroup@gmail.com.