Au început asfaltările în Colonia Petroșaniului

colonie1Un om, o vorbă ! Așa s-ar traduce în doar câteva cuvinte atitudinea primarului municipiului Petroșani față de cetățenii din cartierul Colonie.

Considerat până de curând un cartier ”uitat” de edili, Colonia Petroșaniului a avut parte, în ultimii ani de necesare lucrări de alimentară cu apă și canalizare. Odată ce lucrările de acest tip au fost finalizate, pe agenda primarului municipiului Petroșani, reabilitarea străzilor din cartierul Colonie a devenit una din prioritățile anului 2016. Iar lucrările de acest tip au demarat chiar astăzi.

”Așa cum am precizat asfaltarea în Colonie este pe agenda de lucru a acestor zile. Astăzi am demarat lucrările de reabilitare și asfaltare în acest program finanțat în totalitate din fonduri locale, în care sunt cuprinse 6 străzi”, spune primarul Tiberiu Iacob Ridzi.

Primele lucrări de reabilitare a infrastructurii rutiere și pietonale din Colonie se execută pe străzile Împăratul Traian și Egalității. ”Vom continua într-un ritm susținut cu celelalte 4, urmând ca după încheierea acestora să fie efectuate și alte lucrări de reparații pe celelalte străzi din această zonă a municipiului”, dă asigurări primarul Tiberiu Iacob Ridzi.

colonie3

colonie2

 

 

 

 

***

AVERTISMENT ! Conținutul acestui site este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGENTIA DE PRESA EXCLUSIV sunt protejate de către dispoziţiile legale cu privire la Legea drepturilor de autor. Sunt INTERZISE copierea, reproducerea, (integrală sau parțială), republicarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website, fără acordul expres al editorului. Orice tentativă de fraudă va fi pedepsită conform reglementărilor legale în vigoare.

Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor EXCLUSIV MEDIA, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing  la adresa exclusivmediagroup@gmail.com.