Edilii Vulcanului salută Ziua Mondială a Sănătății

urgentavulcan2Primarul municipiului Vulcan, ing. Gheorghe Ile transmite, în mesajul său de Ziua Mondială a Sănătății că ”deși ori de câte ori am ocazia le mulțumesc tuturor celor ce se regăsesc în activitatea de sănătate de la noi din Vulcan, astăzi, pentru că este Ziua Mondială a Sănătății, cu atât mai mult se cuvine să le trimitem împreună un gând bun tuturor celor ce au grijă de sănătatea noastră”.

În ceea ce privește activitatea autorităților locale din municipiul Vulcan față de sectorul sănătății, este suficient să vă spunem că, dacă în urmă cu 4 ani, Spitalul Municipal Vulcan abia a putut fi salvat de la închidere, Consiliul local Vulcan asumându-și decizia de a susține funcționarea unității medicale, astăzi activitatea acestui Spital este însoțită de o dezvoltare continuă a infrastructurii medicale. În această direcție, de câțiva ani buni, în mod constant, Primăria și Consiliul local Vulcan au acordat sprijin untății medicale, atât pentru acoperirea cheltuielilor necesare funcționării, cât și prin susținerea proiectelor colectivului de medici, în vederea îmbunătățirii condițiilor de infrastructură medicală.

Potrivit unei evaluări făcute de viceprimarul localității, Cristian Merișanu, din luna martie 2016, aici funcționează noi cabinete medicale, din care amintim cele de endocrinologie (medic specialist dr. Liliana Diaconu), boli de nutriție și diabet (medic specialist dr. Natalia Rahotă), oftalmologie (medic specialist dr. Cristian Buliga) sau ORL (medic specialist dr. Mihai Preda și dr. Oana Giosu).

ile_merisanu-Și în ceea ce privește modernizarea unității medicale s-au făcut câțiva pași importanți înainte, grație unor proiecte care au fost susținute de către administrația locală. În scurt timp, la Vulcan vor fi demarate lucrări pentru reabilitarea termică a clădirii Spitalului (prin intermediul unui proiect realizat cu fonduri din Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare). Similar, la etajul 1 al clădirii spitalului se lucreaz deja la amenajarea unei noi secții destinată Îngrijirilor Paleative, secție care va deservi întreaga Vale a Jiului. De asemenea, primarul municipiului Vulcan, Gheorghe Ile spune că municipalitatea are în vedere atragerea de fonduri europene pentru reabilitarea și moderizarea integrală a Ambulatoriului Spitalului, un proiect la care deja specialiștii din Primărie au demarat faza preliminară, urmând ca după apariția ghidurilor legislative pentru atragerea finanțării, acestea să fie depuse la forurile competente.

Cu aceste argumente privind interesul edililor vulcăneni față de acest sector de activitate, primarul Gheorghe Ile își încheie mesajul pentru medici și personalul din Spitalul Municipal Vulcan, transmis cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății. Doresc întregului personal medical de la Spitalul Municipal din Vulcan, tuturor medicilor de familie, medicilor stomatologi, echipei SMURD, voluntarilor de la Crucea Roșie, multă sănătate și dăruire în munca atât de dificilă dar totodată frumoasă, pe care o desfășoară înspre binele fiecărui pacient, spune Gheorghe Ile.

***

AVERTISMENT ! Conținutul acestui site este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGENTIA DE PRESA EXCLUSIV sunt protejate de către dispoziţiile legale cu privire la Legea drepturilor de autor. Sunt INTERZISE copierea, reproducerea, (integrală sau parțială), republicarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website, fără acordul expres al editorului. Orice tentativă de fraudă va fi pedepsită conform reglementărilor legale în vigoare.

Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor EXCLUSIV MEDIA, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing  la adresa exclusivmediagroup@gmail.com.