Sancţionat contravenţional pentru pătrundere cu bicicleta în situl arheologic Sarmizegetusa-Regia

jandarmiSâmbătă 9 aprilie 2016, jandarmii din cadrul Postului de Jandarmi Montan Sarmizegetusa Regia – Grădiştea de Munte, au sancţionat contravenţional un bărbat în vârstă de 38 de ani, domiciliat în municipiul Deva.

Bărbatul a fost surprins de către jandarmii montani aflaţi în misiune în zona sitului arheologic, pătrunzând prin intrarea de Vest a sitului arheologic, cu toate că şi în acea zonă sunt amplasate panouri de avertizare cu regulamentul de vizitare, care interzice pătrunderea sau circulaţia cu autovehicule, motociclete, mopede, biciclete, role sau orice alt tip de vehicule, fie cu autopropulsie fie cu tracţiune animală.
Jandarmii hunedoreni recomandă tuturor celor care doresc să viziteze situl arheologic, să studieze regulamentul de vizitare şi să nu se abată de la cele prevăzute în conţinutul acestuia.

Regulamentul de vizitare al sitului poate fi studiat prin parcurgerea conţinutului H.C.J. 186/2014, precum şi la intrarea în sit, acesta fiind afişat pe panouri amplasate în acest sens.