Excelența feminină vulcăneană, scoasă la lumină de femeile social-democrate

ofsd1Nu încape nici urmă de îndoială că succesul anului politic 2016 pornește de la Vulcan, acolo unde, pentru prima dată în istoria acțiunilor politice preelectorale, o formațiune politică a renunțat la ”lauda de sine” preferând să scoată la lumină și să premieze oamenii de valoare ai comunității locale, personalități care, în cea mai mare parte, sunt distanți de scena politică. Meritul este în primul rând al Organizației de Femei a PSD Vulcan, al doamnelor Dorina Băncilă și Aurora Istratie, dar în egală măsură al actualei echipe de lideri ai PSD Vulcan, Gheorghe Ile – Cristian Merișanu.

Prima ediție a ”Galei Excelenței feminine din municipiul Vulcan”, un eveniment găzduit în frumoasa sală a Cinematografului din Vulcan, a fost departe de festivismul clasicelor întâlniri politice. S-a remarcat însă prin eleganța fizică și de spirit a unor frumoase doamne care, prin activitatea lor, prin cariera lor, prin prestanța și însăși prezența lor au făcut ca emoția evenimentului să fie una la cote foarte ridicate. Dincolo de inițatorii acestui proiect politic, unic în istoria ultimului sfert de secol la nivelul Văii Jiului, au venit să aplaude performanța feminină din municipiul Vulcan președinta Organizației Județene a Femeilor Social-Democrate, deputatul Natalia Intotero și președința Organizației Naționale a Femeilor Social-Democrate, europarlamentarul Viorica Dăncilă (liderul socialiștilor români din Parlamentul Europei).

ofsd2Grație acestui eveniment, vulcănenii au avut ocazia să cunoască o parte din acele femei de succes care contribuie la dezvoltarea comunității locale în modul cel mai simplu și firesc, cu modestia caracteristică oamenilor de succes, fără a cere în schimb nimic pentru acest lucru. Așa am aflat și noi despre existența unor femei absolut remarcabile care constituie o frumoasă parte a comunității locale din municipiul Vulcan și din Valea Jiului. Anul acesta, la prima ediție a  ”Galei Excelenței feminine din municipiul Vulcan”, premiile au mers către:

  • dr. Maria Berghean (medic, fondator al Subfilialei de Cruce Roșie din municipiul Vulcan);
  • prof. Aurelia Zgârcea (dascăl, voluntar al Fundației Creștine Axion Estin din Vulcan);
  • prof. Maricica Cărăvan (dascăl, voluntar al Asociației SARS – Filiala Vulcan);
  • prof. Doina Bughe (învățător cu o carieră de 42 de ani în educație, fondator al Ansamblului artistic ”Doruleț” Vulcan);
  • prof. Ioan Gabriela Sima (dascăl, coordonator al Cercului de teatru Theatron din Vulcan);
  • Violeta Muntean (sportiv veteran, triplă campioană balcanică la atletism);
  • Florina Ioana Necșulescu (inspector de peste 20 de ani al Direcției pentru Asistență Socială din Primăria municipiului Vulcan);
  • Laura Rera (funcționar public de peste 20 de ani în cadrul Primăriei Municipiului Vulcan);
  • Mariana Nedelea (funcționar public, șeful Agenției pentru Ocuparea Forței de Muncă din Municipiul Vulcan);
  • Iudita Săcărea (pentru întreaga activitate în cadrul Asociațiilor de proprietari din Vulcan);
  • ec. Simona Spiridon (contabil șef al EM Vulcan);
  • ec. Maria Ivan (manager, șef Agenție Banca Transilvania Vulcan);
  • Ileana Cărpinean (manager al Fabricii de Confecții din Vulcan);
  • Liliana Filip (manager al primului supermarket deschis în Vulcan);
  • Delia Sigheartău (manager al primului salon de înfrumusețare deschis în Vulcan);
  • Antonela Țugulea (manager al unei afaecri de succes în domeniul alimentației publice și turismului, inițiator al Festivalului artistic ”Fii star în țara ta”);
  • Mihaela Loredana Chirculescu (antreprenor și manager de succes în domeniul comerțului);
  • Tatiana Miel (manager, unul dintre primii antreprenori din municipiul Vulcan);
  • Iulia Maria Ivaniși (manager, antreprenor în domeniul confecțiilor textile);
  • conf.univ.dr. Gabriela Slusariuc (cadru didactic al Universității din Petroșani);
  • prof. Jorjeta Pop (matematician, apreciat dascăl al liceului din Vulcan);
  • prof.dr.ing. Luminița Vințan (dascăl, cercetător, jurnalist și manager al Casei de Editură Exclusiv Media Group);
  • prof. Eugenia Verdeș (dascăl, promotor al educației din municipiul Vulcan);
  • prof. Emilia Matei (dascăl, matematician, promotor al educației din municipiul Vulcan);
  • prof. Rodica Bodnariu (dascăl, chimist, promotor al educației din municipiul Vulcan);
  • prof. Ștefana Onel (învățător, promotor al educației din municipiul Vulcan);
  • prof. Marina Durnea ((învățător, promotor al educației din municipiul Vulcan);
  • Elisabeta Boia (educator, promotor al educației din municipiul Vulcan);
  • dr. Valeria Petre (medic pediatru la Spitalul Municipal Vulcan);
  • dr. Liliana Diaconu (medic la Spitalul Municipal Vulcan);
  • dr. Ramona Jadană (medic la Spitalul Municipal Vulcan);
  • dr. Ingrid Deak (medic la Spitalul Municipal Vulcan);
  • dr. Erika Popescu (medic la Spitalul Municipal Vulcan);

ofsd4”Evenimentul dumneavoastră demonstrează că, deși suntem reprezentantele unui partic politic, ne interesează în primul rând ce fac doamnele în comunitatea din care fac parte, și abia mai apoi rolul sau apartenența lor politică. Sunt femei care tac și fac exact ceea ce trebuie în comunitate, contribuind la dezvoltarea acesteia, fără ca acest lucru să fie însă remarcat de ceilalți. Noi vedem însă toate aceste lucruri și avem datoria de a aduce în față modelul de succes al acestor femei de succes din comunitatea dumneavoastră. Astfel de oameni trebuie mai des aduși în față, pentru că de astfel de modele are nevoie o comunitate și o țară care vrea să aibă o identitate, acasă și în lume”, a arătat Viorica Dăncilă, președinta femeilor social-democrate din România.

Prezent la eveniment, primarul municipiului Vulcan și liderul Organizației PSD din acest oraș, ing. Gheorghe Ile a arătat, la rândul său, că ”am participat cu bucurie astăzi la evenimentul organizat de femeile social-democrate pentru doamnele și domnișoarele din comunitatea nooastră – care nu sunt angajate politic și care reprezintă exemple de urmat în toate domeniile de activitate, în care femeile sunt prezente și unde ele au succes. Le felicit pe toate cele ce ne onorează comunitatea prin rezultatele activității lor, prin atitudinea lor, prin contribuția lor la evoluția Vulcanului.”

Tot sub semnul succesului s-a numărat și recitalul artistei de excepție pe care vulcănenii o au în rândul cetățenilor remarcabili ai orașului, Ileana Berki precum și al micilor ”voci de argint” pregătite de domnia sa, Larisa Micuța și Carla Daisa Popescu. Așa cum la fel de apreciat a fost și cadoul artistic oferit de PSD doamnelor de succes ale Vulcanului, prin recitalul sensibil susținut de Jul Baldovin.

Prima ediție a ”Galei Excelenței feminine din municipiul Vulcan” stă mărturie, de pe acum înainte că, la Vulcan, prin PSD și noua sa componență politică, grație femeilor de succes dar și bărbaților puternici din această comunitate, însăși viața politică locală face un uriaș pas înainte spre recâștigarea încrederii oamenilor.

***

AVERTISMENT ! Conținutul acestui site este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGENTIA DE PRESA EXCLUSIV sunt protejate de către dispoziţiile legale cu privire la Legea drepturilor de autor. Sunt INTERZISE copierea, reproducerea, (integrală sau parțială), republicarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website, fără acordul expres al editorului. Orice tentativă de fraudă va fi pedepsită conform reglementărilor legale în vigoare.

Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor EXCLUSIV MEDIA, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing  la adresa exclusivmediagroup@gmail.com.