Sute de liceeni din Valea Jiului au intrat pe ”porțile deschise” ale Universității din Petroșani

saptamana studenteascaCâteva sute de elevi de la mai muote Colegii de învățămînt liceal din Valea Jiului au trecut, în această săptămână, pragul Universtății din Petroșani, unde a avut loc ”Săptămâna porților deschise”.

Liceenii au avut astfel oportunitatea să cunoască nu doar cifrele de școlarizae, disciplinele și specializările pe care Universitatea din Petroșani le propune celor care doresc să urmeze cursurile de licență și/sau masterat în cadrul acestei prestigioase instituții academice din județul Hunedoara, ci și o parte din laboratoarele și sălile de curs ale acesteia. În plus, tinerii au putut să-i cunoască îndeaproape pe cei care, în scurt timp, pot să le fie profesori îndrumători în aprofundarea studiilor universitare, în măsura în care vor opta pentru continuarea studiilor la Universitatea din Petroșani.

Tinerilor care au participat la ”Săptămâna porților deschise” de la Universitatea din Petroșani le-a fost ghid chiar prorectorul Universității din Petroșani, prof.univ.dr. Eduard Edelhauser.

 

***

AVERTISMENT ! Conținutul acestui site este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGENTIA DE PRESA EXCLUSIV sunt protejate de către dispoziţiile legale cu privire la Legea drepturilor de autor. Sunt INTERZISE copierea, reproducerea, (integrală sau parțială), republicarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website, fără acordul expres al editorului. Orice tentativă de fraudă va fi pedepsită conform reglementărilor legale în vigoare.

Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor EXCLUSIV MEDIA, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing  la adresa exclusivmediagroup@gmail.com.