Șahista Daria Vișănescu trece la nivelul seniorilor din șah în postură de campioană

daria visanescuUltimul turneu desfășurat de șahista Daria Vișănescu la categoria U20 (sub 20 de ani) i-a adus acesteia încă un titlu național. Maestra FIDE din Petrila, legitimată la Clubul de șah din Deva și la Clubul Sportiv Medicina din Timișoara, a câștigat titlul de campionaă națională a României, în cadrul CN de Șah care a avut loc în aceste zile la Călimănești-Căciulata.

Maestra FIDE Daria Vişănescu (foto), legitimată la Clubul de şah Deva şi CS Medicina Timişoara, a câştigat titlul de campioană a României la categoria U20 (sub 20 ani) feminin în cadrul Campionatului Naţional, desfăşurat la Călimăneşti-Căciulata. Este ultimul titlu naţional la nivel de junioare din cariera talentatei şahiste din Petrila, întrucât de la anul ea va juca doar în competiţii ale senioarelor.

„Sunt fericită să fiu campioană la ultimul meu turneu ca junioară U20, după un turneu bun cu un binemeritat final victorios”, a scris astăzi Daria Vişănescu, pe contul personal de Facebook.

În următoarele zile, Daria va participa la competiţiile de şah rapid, şah blitz şi de dezlegări la Campionatul Naţional care se desfăşoară în perioada 17-28 aprilie la Călimăneşti – Căciulata, cu participarea a peste 500 de copii şi juniori de la cluburi din ţară.