Grupul de lucru al Ministerului Energiei pentru Huilă ăși finalizează raportul privind CEH, după Paști

huilaGrupul de lucru Huilă din cadrul Comitetul de coordonare pentru activitatea minieră s-a întâlnit miercuri, 27 aprilie, sub coordonarea doamnei Secretar de Stat Corina Popescu. În cadrul grupului de lucru au avut loc discuții care conduc spre concluziile finale în ceea ce privește analiza situației mineritului din Valea Jiului.

Membrii grupului de lucru huilă au prezentat analize amănunțite a costurilor de producere a energiei electrice, dar și ale costurilor pe unitățile miniere atât pe structura actuală, cât și până în 2018.

Concluziile prezentării făcute de membrii grupului de huilă din cadrul comitetului de coordoanre a activității miniere conduc spre definirea unui material consistent care să reprezinte baza discuțiilor cu Comisia Europeană, în ceea ce privește mineritul din Valea Jiului. Acest material va conține mai multe scenarii pentru Valea Jiului, inclusiv unul care va prezenta cea mai sumbră situație. „Valea Jiului are nevoie de un plan. Nu trebuie să ne sperie nici cel mai rău plan, el trebuie cunoscut, ca să știm ce avem de făcut”, a declarat Constantin Jujan, în cadrul grupului de lucru.

Totodată, în cadrul discuțiilor din grupul de lucru s-a prezentat și o nouă evaluare a Societății Naționale de Închideri Mine Valea Jiului.

Analiza grupului de lucru Huilă concluzionează:

  • în contextul actual al pieței de energie din România, huila este structural necompetitivă din cauza neretehnologizării principalelor procese tehnologic din subteran și de la suprafață;
  • statul român a notificat Comisia Europenaă pentru aprobarea accesării unui ajutor de stat în vederea închiderii minelor necompetitive, în baza Deciziei 787/2010/UE. Astfel, au fost emise C(2012) 1020 final și Decizia C (2015) 8066 final;
  • decizia inițială a aprobat un ajutor în valoare de 784 mil. lei pentru acoperirea pierderilor aferente producției, până la încetarea activității de producție, în conformitate cu Art.3, și un ajutor în valoare de 385 mil. lei pentru acoperirea costurilor excepționale, conform Art.4.
  • în cazul accesării unui ajutor de stat pentru închiderea minelor, în condițiile unui preț de livrare al cărbunelui limitat la nivelul înregistrat pe terŃe piețe (conform reglementărilor Deciziei 787/2010/UE), funcționarea termocentralelor continuă să înregistreze pierderi pe lângă care se mai adaugă si costurile aferente închiderii minelor, toate intrând în sarcina statului;
  • se constată că sumele neconsumate din ajutorului de stat pentru închiderea minelor necompetitive acordat Societății Naționale Închideri Mine Valea Jiului nu asigură acoperirea costurilor excepționale conform Art.4 al Deciziei 787/2010/UE pentru sucursalele miniere din cadrul CEH. Prin introducerea unor alte mine în regim de închidere definitivă, nu se poate respecta principiul degresivității ajutorului de stat impus prin Art.3 din Decizia 787/2010/UE;
  • pentru siguranța și adecvanța sistemului energetic național este necesară funcționarea celor două termocentrale, având în vedere amplasarea lor în zona de Nord-Vest a țării, putându-se intensifica schimburile transfrontaliere cu aport de putere dintr-o zonă extrem de apropiată de graniță;
  • funcționarea acestor centrale este condiționată de cărbunele extras din Valea Jiului, acestea neputând funcționa doar cu cărbune din import.

Săptămâna viitoare va avea loc o nouă întâlnire a grupului de lucru Huilă, când va fi prezentat materialul final. Acesta va prezenta o imagine clară a sectorului de exploatare de huilă din Valea Jiului precum și măsurile care vor trebui să fie întreprinse.

La întâlnirea de miercuri, 27 aprilie, grupului de lucru Huilă din cadrul Comitetului de Coordonare pentru activitatea minieră, au participat: Corina Popescu, Secretar de Stat în Ministerul Energiei și coordonator al Comitetului; Petre Bican, Universal Cerc Proiect; Virginia Popescu,  director financiar CEH; Viorel Stancu – director Direcția Minieră CEH; Constantin Jujan, consilier CEH; Oana Stoicuța – șef Serviciu Strategie CEH; Cosmin Chiuzan – director CEH; Dana Barbu, DGPE Ministerul Energiei; Dan Gheorghiu, președinte ISPE; Aurel Anghel, director general Societatea Națională pentru Închideri Mine Valea Jiului; Petre Nica, Președintele Sindicatului Muntele CEH; Domokos Laszlo, reprezentant sindicat SNIMVJ.