Momârlanii din Valea Jiului au pornit sezonul nedeilor la Jieț

jiet1Dincolo de bucuria vestirii învierii lui Hristos, pentru momârlanii din satele Văii Jiului sărbătoarea Paștelui este dublată de bucuria începerii unora dintre cele mai fumoase tradiții ale locurilor: nedeile momârlănești. Anul acesta, startul sezonului nedeilor a fost dat, chiar în duminica Paștelui de sătenii din Jieț, tradițională așezase momârlănească a Petrilei.

Zeci de momârlani s-au adunat pentru a petrece împreună la nedeiea de pe Jieț, îmbrăcați în cele mai rumoase straie populare strămoșești. Alături de aceștia, la eveniment au participat și oaspeți însemnați, printre care s-a numărat și primarul Petrilei, Ilie Păducel. ”Momârlanii păstrători ai tradiției din moși – strămoși. În calitate de primar al orașului Petrila, felicit comunitatea de momârlani de la Jieț pentru că reușesc să ducă mai departe tradițiile din această zonă. Încă din prima zi de Paști încep binecunoscutele Nedei momârlănești la care participă toată suflarea din zonă, bucate alese sunt pregătite cu smerenie de maeștrii în bucătăria momârlanească, după rețete păstrate cu sfințenie din străbuni. Hristos a înviat!” ne-a declarat primarul Ilie Păducel.

Astăzi, momârlanii petrileni se mută cu petrecera la nedeia de pe Taia. Nedeile momîrlanilor vor avea loc în cursul zilelelor următoare peste tot în Valea Jiului. Astăzi, ele debutează și la Petroșani unde momârlanii din Dârja Mică și cei depe Sălătruc se întâlnesc la praznicul tradiționalelor nedei, în curtea bisericilor din cele două sate ale Petroșaniului. Municipalitatea dn Petroșani este partener al tuturor păstrătorilor de tradiții din Petroșani. La Petroșani, nedeile tradiținale vor avea loc după cum urmează: 3 mai – Maleia și Aeroport; 8 mai – Dârja Mare și Sălătruc; 29 mai – Slătinioara.

jiet2

 

jiet3

 

jiet4

 

jiet5

***

AVERTISMENT ! Conținutul acestui site este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGENTIA DE PRESA EXCLUSIV sunt protejate de către dispoziţiile legale cu privire la Legea drepturilor de autor. Sunt INTERZISE copierea, reproducerea, (integrală sau parțială), republicarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website, fără acordul expres al editorului. Orice tentativă de fraudă va fi pedepsită conform reglementărilor legale în vigoare.

Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor EXCLUSIV MEDIA, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing  la adresa exclusivmediagroup@gmail.com.